Doi albanezi, opriți la frontiera cu Ungaria în timp ce încercau să...

Doi albanezi, opriți la frontiera cu Ungaria în timp ce încercau să ajungă ilegal în vest. Cum plănuiau să treacă granița

0
DISTRIBUIȚI

politia-frontiera

Doi albanezi au fost prinși de polițiștii de frontieră din Timiș în timp ce încercau să iasă din țară, ilegal, prin „zona verde”.

În noaptea de 27 spre 28 septembrie, o patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sannicolau Mare a observat doi bărbaţi care se deplasau pe jos spre Ungaria.


Cei în cauză au fost reţinuți la aproximativ 100 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în marginea de vest a localităţii Cenad, în vegetaţia din apropierea frontierei.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Albania şi intenţionau să ajungă în Ungaria. Cei în cauză au declarat că s-au deplasat cu un taxi până în localitatea Sannicolau Mare şi de aici pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii.”, informează Mihaela Leș, ofițerul de presă al Poliției de Frontieră Timișoara.

Poliţiştii de frontieră îi cercetează pe albanezi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.