Lucrările de reabilitare a malurilor Begăi, aproape “în grafic”. Cum le dă...

Lucrările de reabilitare a malurilor Begăi, aproape “în grafic”. Cum le dă bătăi de cap muncitorilor vegetația care crește incredibil de repede pe marginea canalului

0
DISTRIBUIȚI

Podul de Fier

Lucrările de reabilitare a malurilor Begăi sunt aproape “în grafic”, anunță reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Banat, care implementează un proiect finanțat cu bani de la Uniunea Europeană de peste 3,5 milioane de euro. Lucrările de reabilitare a malurilor canalului Bega din Timișoara au început la sfârșitul lunii aprilie a acestui an și trebuie să fie finalizate în primăvara anului viitor. Astfel, în total vor fi reabilitate aproximativ nouă kilometri de maluri, de la Uzina de Apă din cartierul Crișan și până la Podul Modoș.

Până în acest moment, 44 % din maluri au fost deja reabilitate, deși ar fi trebuit să fie 48 %. De vină pentru această mică întârziere sunt mai mulți factori, se apără reprezentanții ABA Banat. “În primul rând, execuția lucrărilor a început destul de târziu, la începutul lunii mai, iar mare parte a intervenției se face de pe apă, materialele și utilajele sunt transportate pe apă.


Mai mult, constructorul este din București și până a reușit să-și transporte toată baza tehnico-materială a durat destul de mult. A fost și vara aceasta destul de capricioasă, de multe ori, chiar noi a trebuit să încurcăm un pic activitatea constructorului pentru că ni s-a solicitat să ridicăm nivelul de apă pentru desfășurarea mai multor activități, așa cum a fost și Festivalul Bega Bulevard, astfel că în acea perioadă, constructorul nu a putut lucra”, explică Marius Perneac, managerul Unității de Implementare Proiecte din cadrul ABA Banat.

Potrivit reprezentanților ABA Banat, vegetația spontană care crește pe malurile Begăi le-a dat mari bătăi de cap muncitorilor, și asta pentru că, într-o lună de vară, aceasta creștea și șapte centimetri pe zi. “Periodic s-au desfășurat lucrări de curățare a vegetației, pe care nu avem voie să o erbicidăm”, a mai precizat Marius Perneac.

Managerul Unității de Implementare Proiecte a ținut să precizeze că, deși se apropie sezonul rece, se va lucra în continuare la refacerea malurilor Begăi. „Sperăm să nu înghețe Bega și să nu crească nivelul apei, în rest, se poate lucra în orice condiții”, a conchis Marius Perneac.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.