A venit toamna, s-au copt strugurii şi începe „naşterea” vinului iar podgoriile renumite, mai ales cele aflate nu departe de Timişoara, pot fi un loc plăcut pentru a petrece o zi de la sfârşitul săptămânii. Recaş, localitate aflată la doar 25 de kilometri de Timişoara, care împreună cu cele şase sate aparţinătoare a dobândit în urmă cu un deceniu statutul de oraş, este vestită mai ales pentru podgoriile sale, cultivate din cele mai îndepărtate timpuri.
Despre cultura viţei-de-vie în această zonă a Banatului există informaţii încă din perioada stăpânii romane iar după unele vechi legende, însuşi Bachus, zeul vinului în mitologia romană, s-ar fi născut şi şi-ar fi petrecut copilăria pe aceste meleaguri. Viticultura este însă o străveche ocupaţie de pe vremea dacilor, aşa cum aflăm de la istoricul grec Herodot, care vorbeşte despre întinsele plantaţii de vie ale acestora. După ce regele Burebista a dat poruncă să fie distruse, ele au fost reînfiinţate de regele Decebal şi cultivate în continuare în Dacia Romană.
Cel mai vechi document despre plantaţiile de vie de la Recaş datează încă din 1447, şi atestă cumpărarea podgoriilor de la Recaş de către banul Severinului Mihail de Ciorna de la Ioan şi Ecaterina Magyar, cu 32 de florini de aur. Şvabii colonizaţi la Recaş în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea au continuat tradiţia viticolă a zonei, favorizată de pământul roditor şi soarele generos, nobila licoare fiind una din băuturile preferate ale coloniştilor. Viile şvabilor au fost naţionalizate de regimul comunist şi trecute la GOSTAT dar mulţi au continuat să lucreze în noua unitate socialistă. Cunoscutul actor timişorean Buju Ternovits, absolvent al facultăţii de agronomie, care fusese repartizat în anii ’50 la Recaş, îşi aminteşte că „elementul motor care cucerea, captiva, seducea pe toţi şefii mai mici sau mai mari de la regiune, de la raion şi de la oraş, nu era altul decât Cadarca de Recaş.
Cu Cadarcă deschideai orice uşă. Indiferent cine venea la noi, ştabi de la partid, de la minister, prima invitaţie li se făcea într-o pivniţă cu butoaie cu Cadarcă…”. Ştabii plecau de la Recaş cu damigene iar cei mai mari chiar cu butoaie. O cramă specială era şi cea numită „Mănăstirea din Parma”, umplută cu Cadarcă şi câteva butoaie de Pinot Noir, puse deoparte doar pentru băutori aleşi pe sprânceană.
Cele aproape o mie de hectare ale podgoriilor din Recaş sunt cultivate cu soiuri din cele mai nobile, astfel încât vinul produs aici are o calitate deosebită. Printre soiurile cultivate la Recaş se remarcă Merlot, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel iar vinurile albe, roşii şi rozé au devenit cunoscute în întreaga lume. Podgoriile din Recaş se numără printre prncipalele producătoare de vinuri din ţară – peste cinci milioane de litri pe an – şi exportă vinuri în peste 25 de ţări, printre care SUA, Anglia, Canada, Japonia, Germania, Danemarca, Austria sau Olanda. Valoarea vinurilor produse la Recaş a fost certificată şi de cele peste o sută de medalii de aur şi argint pe care le-a obţinut la diverse concursuri naţionale şi internaţionale.
Un punct de atracţie sunt şi cramele amenajate în urmă cu peste 70 de ani, cu hrube suterane, sălile de cărămidă cu arcade şi sala de degustare aflată a nouă metri sub pământ, toate reamenajate în ultimii ani. Sala de vinotecă adăposteşte şi tezaurul cramei, o rezervă preţioasă de vinuri albe şi roşii produse în ani cu recolte de excepţie.
