PP-DD Timiș zguduie scena politică locală. Vezi spre ce partide au plecat...

PP-DD Timiș zguduie scena politică locală. Vezi spre ce partide au plecat consilierii UPDATE 3 Ce spune primarul Robu despre o eventuală schimbare a viceprimarului Stoia

0
DISTRIBUIȚI

cjt10_resize

PP-DD Timiș face legea în Consiliul Local Timișoara și mai nou și în Consiliul Județean Timiș. Nu mai puțin de trei membrii ai formațiunii au migrat în baza ordonanței aleșilor locali. Vicepreședintele CJT, Florian Zanfir, ne-a declarat că „am trecut la PSD pentru că pur și simplu nu mai puteam să stau într-un partid în care nu îmi găseam locul în condițiile în care venise un interimar din Arad și conducerea de la centru de la București nu avea niciun fel de legătură cu noi. Nu am avut nicio altă cale. Nu putem trăi numai din iluzii că va fi odată și acest partid pe scena politică”.

Celelalte două transferuri au ajuns la PNL Timiș, teoretic. Este vorba despre Florian Stoian și Petrică Folică, ambii consilieri locali ai PP-DD. Până la ora redactării acestui material, cei doi nu au putut fi contactați pentru a oferi poziții, ba mai mult, șef PNL Timișoara, Dan Diaconu , întrebat despre transferuri ne-a spus că „Doamne ferește, cum să comentez eu așa ceva!”. În schimb, colegul său, Marian Vasile, fost vicepreședinte PNL al CJT, a confirmat cele două transferuri.

Noua majoritate din CLT ar avea deja planuri mari. Întrebat ce părere are despre planurile președintelui interimar al PP-DD Timiș, Cătălin Țițirigă, de a-l schimba din funcție, viceprimarul PSD Traian Stoia a comentat că „foarte bine. Și care e problema? Aşa funcţionează democraţia. E o problemă politică importantă care trebuie rezolvată de la nivel judeţean. Funcţia asta dacă ai venit pe ea să crezi că eşti veşnic ca primar sau viceprimar nu ai ce căuta. Aici e vorba de o conjunctură politică care se poate schimba azi şi mâine poate fi altfel. Eu am venit aici să fac un anumit lucru şi acel lucru îl fac la fel de bine şi din postura de consilier ca şi din postura de viceprimar”.

UPDATE Planurile PP-DD Timiş stârnesc reacţii dure la nivelul PSD. Preşedintele PSD Timişoara, Sorin Grindeanu, ne-a declarat că „noi nu am făcut transferuri, dar am văzut adevărata față a domului primar, care săptămâna trecută ieșea în conferință cu colegul său Constantin Ostaficiuc de la PDL și condamnau ordonanța.


E doar o dovadă de ipocrizie fără margini care îl caracterizează pe domnul Robu. Noi nu am avut discuții cu nimeni, dar ce pot să mai vorbesc vorbesc despre aceşti oameni care își tăiau venele la auzul veştii despre ordonanţă. Despre schimbare domnului Stoia pot să vă spun doar că Ţiţirigă este omul care i-a luat de mână pe cei doi consilieri locali Folică și Stoian și i-a dus de mână la domnul Robu în birou, ieri seara. E ca şi cum eu președinte îi duc pe Romanița Jumanca şi Radu Ţoancă la PNL să îi ia că sunt buni. Ţiţirigă nu este un preşedinţe, ci doar un om care face jocurile PNL, fiind probabil ameninţat de Falcă cu schimbarea din funcţia de viceprimar la Arad”.

Cele două transferuri ale PNL au fost confirmate de secretarul executiv Marian Vasile, care ne-a spus că „au trecut la PNL cei doi consilieri locali au PP-DD, aseară în şedinţă s-a aprobat primirea lor, iar actele deja au fost deja înregistrate în CLT”. Despre schimbarea lui Stoia, Vasile spune că „la momentul actual nu putem face nicio precizare. A fost o discuție avută la Biroul Judeţean al PNL, dar domnul Robu a spus clar că la momentul actual nu punem problema, dar cu siguranţă vom lua o decizie”.

UPDATE 1 Consilierul PP-DD Lucian Taropa a declarat că momentan nu a trecut la niciun partid, deşi există zvonuri că ar urma să treacă la PSD. Acesta ne-a spus „nu ştiu, în urma evenimentelor de astăzi voi lua o decizie probabil destul de repede. Luni voi avea o operaţie la ligamente şi apoi voi fi disponibil”.

UPDATE 2 O mișcare supriză de la CJT a fost plecarea consilierului județean Gheorghe Bologa, care a confirmat că a devenit membru PSD.”Este adevărat. De alaltăieri am plecat. Este o opţiune personală, nu fac racolări, a fost o trecere în grup. Eu în 2012 am candidat pe un program de schimbare într-o echipă şi, în conjunctura în care PNL a agreat să se unească cu adversarii din trecut lucru, pe care eu nu i-am agreat, și astfel trebuia să plec”.

UPDATE 3 După ce a apărut informația că la nivel național PNL a decis să nu primească „traseiști”, primarul Nicolae Robu a spus că venirea celor doi de la PP-DD nu ar intra în această categorie și că în statutul partidului nu știe să fie așa ceva, dar dacă regulile s-au schimbat, va juca după ele, chiar dacă nu este de acord. „Dacă legea ne permite să facem o majoritate în consiliul local, o vom face, pentru că asta e în interesul cetățenilor”, a spus primarul. Întrebat despre o eventuală schimbare a viceprimarului Stoia, Robu a spus că „nu ne preocupăm acum cu subiecte atât de mărunte”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.