Primari din Timiș, dispuși să plătească salariile dascălilor. Care este motivul

Primari din Timiș, dispuși să plătească salariile dascălilor. Care este motivul

0
DISTRIBUIȚI

profesor_tabla-640x426

Aproape 40 de școli din județul Timiș primesc fonduri suplimentare de la primăria din comună pentru plata salariilor dascălilor. Acest lucru este o premieră în județul nostru, după ce a fost aprobată o lege care permite primarilor să plătească profesorii care predau în școlile din comună. Cei 40 de primari au luat această decizie pentru a fi siguri că acele clase în care învață puțini elevi nu vor fi comasate, iar dascălii nu vor fi nevoiți să predea la copii din două clase diferite în același timp.

„Primarii au venit și ne-au spus: dăm și salariile profesorilor, dar dorim ca în comuna noastră să rămână clasele independente, să nu fie comasate, să funcționeze sub minimum de elevi, salvând clasele din a funcționa simultan.


Am adunat aproape 40 de localități unde există o astfel de situație, am preluat acest angajament din parte primăriilor, am înaintat cererea Direcției de Finanțe urmând ca această reglare să se facă între primărie și Finanțe, iar noi avem o justificare de ce le dăm voie să funcționeze sub normativul de elevi”, a declarat Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului  Timiș.

Potrivit reprezentanților ISJ Timiș, primarii din cele 40 de comune au alocat pentru plata salariilor dascălilor între 15.000 și 50.000 de lei. Înainte de a fi modificată Legea Bugetului de Stat, primarii puteau aloca fonduri școlilor doar pentru cheltuieli materiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.