Promisiune pe jumătate îndeplinită. Zece microbuze noi au ajuns în județul Timiș...

Promisiune pe jumătate îndeplinită. Zece microbuze noi au ajuns în județul Timiș înainte de începerea școlii. Când are loc ceremonia de predare a cheilor

1
DISTRIBUIȚI

microbuze scolare redesteptarea_ro

Zece microbuze școlare noi au ajuns în județul Timiș, cu câteva zile înainte de începerea noului an școlar. Asta deși Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice anunța că în prima etapă vor fi distribuite în județul Timiș 16 microbuze școlare noi.

Aura Danielescu, inspector școlar general în cadrul ISJ Timiș, ne-a declarat că mâine, posibil în prezența unui vicepremier, va avea loc ceremonia de predare a cheilor primelor zece microbuze de care vor beneficia copii din tot atâtea localități, care sunt nevoiți să facă naveta.

“Cele zece microbuze au ajuns, se află în curtea liceului agricol, iar mâine, acestea vor fi predate școlilor în cadrul unei ceremonii.


Urmează ca până la începutul lunii octombrie să mai primim încă cinci microbuze școlare noi, iar până la sfârșitul anului, în etapa a doua, vor mai veni 23 de microbuze”, ne-a spus Aura Danielescu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.