Emoții ca la școală la Primăria Timişoara. Câţi candidaţi se bat pe...

Emoții ca la școală la Primăria Timişoara. Câţi candidaţi se bat pe un post de şef. UPDATE Vezi rezultatele probei scrise

1
DISTRIBUIȚI

primarie

Concursurile pentru ocuparea posturilor libere din Primăria Timişoara, scoase la concurs în luna august, sunt aproape de final. Au fost scoase la concurs două posturi de director executiv, la Direcţia Mediu Urban și Direcţia Comunicare, două de şef de serviciu, la Serviciul Juridic şi Serviciul Achiziţii Publice și trei de şef de birou, la Biroul Consultanţă Juridică, Biroul Locuinţe şi Biroul Autorizare Activităţi Comerciale.

Pentru postul de director executiv al Direcției de Mediu s-au înscris trei candidați, printre care și actualul șef al direcţiei, Adrian Bere.


Postul de șef de birou la Locuințe și Autorizare Activităţi Comerciale a fost interesant pentru doi candidaţi, în vreme ce pentru restul nu a fost mare concurenţă, mai exact doar câte un candidat, printre care şi Alina Pintilie, actulalul purtător de cuvânt şi şef la Comunicare. Emoţiile au început în 10 septembrie, atunci când candidaţii au susţinut proba scrisă. Deşi teoretic rezultatele trebuiau publicate vineri, concurenţii aşteaptă în această dimineată notele. După proba scrisă, candidaţii vor mai avea de susţinut şi un interviu.

UPDATE Tabelul cu scorurile obțnute de candidați la proba scrisă a fost publicat. La Direcția de Mediu Adrian Bere, actualul șef, a obținut un punctaj de 76,9, în vreme ce Bejinariu Maria a picat cu 27,2, iar celălalt candidat înscris a fost absent. La Direcția Comunicare, Alina Pintilie a obținut 79,3 puncte. La Serviciul Juridic, Caius Suli a obținut 70 de puncte, la Consultanță Juridică Daniel Văcărescu a luat 75,6 puncte, în timp ce la Biroul Autorizare Activităţi Comerciale Mihai Boncea a obținut 70 puncte, iar Cosmin Bistrian – 13,5 puncte. Candidații vor susține și un interviu, programat miercuri, la ora 11.00.

1 COMENTARIU

  1. „în timp ce la Biroul Autorizare Activităţi Comerciale Mihai Boncea a obținut 70 puncte” – faina treaba, pacat ca omul nu a mers la concurs pentru aceasta functie. ca de obicei, materiale pline de greseli, nu doar de punctuatie, ci uneori si de logica. chiar e asa de greu sa cititi ce scrieti?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.