Veşti bune pentru șoferii din Timişoara: se reia traficul pe strada Ştefan...

Veşti bune pentru șoferii din Timişoara: se reia traficul pe strada Ştefan cel Mare. Vezi ce porţiune se deschide de mâine

1
DISTRIBUIȚI

santier stefan cel mare timisoara (3)

Veşti bune pentru timișorenii sătui de traficul extrem de aglomerat din urbea de pe Bega.

Primarul Nicolae Robu a declarat astăzi că „maine seară vom deschide traficul pe Ştefan cel Mare, pe porţiunea care a fost reabilitată, şi se va opri pe cealaltă parte. Vom păstra restricţiile de acces dinspre fabrica de bere, se va merge prin acea buclă de lângă Școala Generală nr.


21 spre Şt. O Iosif, şi acolo se va intra pe Ştefan cel Mare. Vom deschide accesul înspre şi dinspre Bulevardul Eroilor, acestea vor fi doar la dreapta. Traficul fiind concentrat pe cele două benzi în ambele sensuri, dacă am permite şi virajele la stânga s-ar încurca foarte mult circulaţia. Lucrarea a fost şi este o una complexă, grea, în care s-au schimbat şi reţelele de utilităţi. S-a lucrat la adâncime considerabilă, în plus foarte aproape de fundaţiile clădirilor şi nu s-a putut intra cu orice utilaje, ci s-a putut intra doar cu fineţe. S-a lucrat foarte bine şi firma PORR s-a ţinut de angajamente”.

Practic, traficul va fi reluat de la intersecţia străzii Ştefan cel Mare cu Şt. O Iosif până la intersecţia străzii cu 1 Decembrie. Primarul consideră că Ştefan cel Mare va fi gata în curân. Acesta a mai spus că momentan se lucrează şi la şinele de tramvaie şi, de îndată ce operaţiunile vor fi gata, se va putea da drumul traficului pe traseul obişnuit.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.