Accident în lanț provocat de un deputat PSD pe șoseaua de centură....

Accident în lanț provocat de un deputat PSD pe șoseaua de centură. De ce INFRACȚIUNE GRAVĂ este suspectat UPDATE 1 Ce spune Poliţia

1
DISTRIBUIȚI

Un autobuz, o autobasculantă și două autoturisme au fost implicate într-un accident provocat de un deputat PSD în urmă cu scurt timp. Deși nimeni nu a fost rănit grav, asupra politicianului planează suspiciunea că ar fi condus sub influența băuturilor alcoolice și ar fi încercat să fugă de la locul accidentului. Mircia Muntean, cel care a provocat incidentul, este deputat PSD și fost primar al Devei timp de patru mandate. Accidentul s-a petrecut pe șoseaua de centură a orașului Deva, în apropiere de stația CFR. Fostul primar conducea un Opel Antara pe banda a doua, a acroșat un autobuz, un autoturism și a intrat în spatele unei autobasculante. Potrivit martorilor, deputatul a fost ajutat să iasă din mașină de unul dintre șoferii implicați, și apoi, plin de sânge, a plecat însoțit de mai mulți bărbați în direcția gării. Deputatul PSD a fost găsit de polițiști și a fost dus la ambulanță. Acesta este suspectat că ar fi săvârșit o infracțiune gravă, respectiv conducerea unui autovehicul sub conducerea băuturilor alcoolice și provocarea unui accident rutier, fapte pedepsite de codul penal.

Mai mult, acesta s-ar putea trezi și cu o plângere penală pentru lovire. La scurt timp după producerea accidentului, la fața locului a ajuns un echipaj al postului de televiziune Antena 1, în urma unui mesaj transmis de ISU Hunedoara, care anunța că în zonă a avut loc un incident. Ioan Boldor, cameraman la Antena 1 Deva, a fost lovit de către deputat și de un prieten al acestuia, iar imaginile agresiunii au fost surprinse de camera video. Cameramanul spune că nu știe încă dacă va depune o plângere împotriva demnitarului.

Poliția nu a dorit să comenteze până la acest moment incidentul.

Mircia Muntean este de profesie inginer şi a fost primarul municipiului Deva timp de patru mandate, consecutiv. Toate cele patru mandate le-a câştigat în calitate de candidat PNL, până în urmă cu patru ani, el fiind liderul organizaţiei judeţene a partidului. Mircia Muntean a pierdut şefia PNL Hunedoara în favoarea actualului preşedinte al CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, iar la scurt timp a fost exclus din PNL şi s-a înscris în UNPR. Mircia Muntean a candidat din partea UNPR pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, dar a pierdut alegerile în favoarea liberalului Mircea Ioan Moloţ.


Muntean a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al UNPR, s-a înscris în PDL şi a candidat la alegerile parlamentare pentru unul dintre colegiile din judeţul Hunedoara. Deputatul Mircia Muntean si-a pierdut calitatea de membru al PDL în luna iulie 2013 ca urmare a unei condamnări penale în primă instanţă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe deputatul PDL Mircia Muntean la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu. Instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de şase ani. Între timp Mircia Muntean s-a înscris în PSD.

UPDATE 1 În urma accidentului deputatul PSD Mircia Muntean a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva cu răni la cap şi la faţă. „A fost internat în compartimentul de Neurochirugie din cadrul secţiei de Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva un pacient care a suferit în urma unui accident de circulaţie un traumatism cranio-cerebral cu o contuzie cerebrală minoră, o escoriaţie fronto-parietală dreaptă cu o contuzie a piramidei nazale. I s-au făcut investigaţiile necesare de urgenţă şi a rămas internat pentru tratament şi supraveghere medicală. În prezent pacientul este stabil, cooperant, liniştit”, a declarat medicul chirug de gardă, Marius Blendea, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva. IPJ Hunedoara a avut o reacţie oficială legată de accident, tranmiţând prin intermediul unui comunicat de presă că „din primele cercetări reiese că în urma accidentului nu au fost înregistrate victime (situaţie în care legislaţia în vigoare prevede obligativitatea ca persoanele implicate să se prezinte la unitatea de Poliţie în 24 de ore), iar poliţiştii rutieri, fiind sesizaţi, fac cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi a luării măsurilor legale faţă de cei implicaţi”. Şoferilor implicaţi în accident li se vor preleva probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Sursa foto: hunedoaralibera.ro

1 COMENTARIU

  1. Deputatul a spus ca nu a condus el ci soferul sau „Jenica” asa ca poate sa bea cand si cat ii place. In poza se vede cum il tine pe Jenica in brate.
    😆

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.