Andrei Heidelbacher dă din nou motive de mândrie timișorenilor. La ce competiție...

Andrei Heidelbacher dă din nou motive de mândrie timișorenilor. La ce competiție internațională va reprezenta Universitatea Politehnica

0
DISTRIBUIȚI

andrei heidelbacher

Andrei Heidelbacher este, fără îndoială, unul dintre tinerii cu care Timișoara se mândrește. Tânărul pasionat de informatică a obținut nenumărate premii la competițiile internaționale la care a participat când era elev la Colegiul Național „C. D. Loga”. Din această toamnă, Andrei urmează cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din Timișoara și continuă să obțină performanţe remarcabile.

De curând, studentul în anul I s-a calificat, împreună cu echipa din care face parte, la faza finală a celei mai prestigioase competiții mondiale de programare pentru studenți, ACM ICPC (Association for Computing Machinery International Collegiate Programming Contest).


Calificarea pentru această competiție a avut loc la București, iar finala se va desfășura anul viitor, între 16 și 21 mai, în Marrakesh, Maroc.

„Andrei Heidelbacher, student în anul întâi la Facultatea de Automatică și Calculatoare, ne onorează prin performanța sa și ne face să fim mândri că este student al universității noastre”, transmit reprezentanții Universității Politehnica din Timișoara.

Andrei Heidelbacher are deja în palmares numeroase medalii de aur, argint și bronz la olimpiadele internaționale de informatică. De asemenea, tânărul din Timișoara a obținut și premii la concursuri de programare organizate de Universitatea Politehnica, ca de exemplu la concursul „Alexandru Rogojan”, realizat de Facultatea de Automatică și Calculatoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.