Povestea tânărului care a cucerit juriul de la Vocea României. Cum și-a...

Povestea tânărului care a cucerit juriul de la Vocea României. Cum și-a transformatul VISUL în pasiune și de ce l-a ales pe Smiley

0
DISTRIBUIȚI

tibi albu

Are 22 de ani, lucrează la o firmă de design, după ce a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport din Timișoara. În realitate, Tiberiu Albu își petrece majoritatea timpului cu chitara în brațe sau cu căștile pe urechi, ascultând muzică în surdină. Mai nou, își punea toată speranța în Smiley. El este antrenorul pe care și l-a ales tânărul din Orăștie care s-a calificat pentru a doua etapă a show-ului Vocea României.

La finele lunii trecute, Tibi a apărut prima dată la televizor. A cântat în fața juriului ”I love rock*n*roll”, ar în ultimul moment al piesei, toți cei patru s-au întors spere el.


Și l-a ales antrenor pe Smiley, cu gândul că ar putea ajunge ca el. Am putea crede că Tibi s-a pregătit toată viața pentru show-ul care are toate șansele să îi schimbe viața. În realitate, nu a fost decât impuls și întâmplare. ”Am ajuns la Vocea României dintr-o decizie impulsivă. Sunt o persoană mai dinamică. Mă gândeam de câțiva ani să particip, dar simțeam că mai aveam lucruri pe care trebuia să mi le însușesc înainte de a merge mai departe. Desigur prietenii mei m-au susținut și m-au motivat să mă înscriu, spune tânărul. Așa am ajuns la preselecția care a avut loc la Timișoara. Și am trecut testul. Practic, cânt de la vârsta de 4 ani. Cântam absolut orice piesă auzeam fie că era populară, ușoară sau rock. Pur și simplu, ca și copil, eram fascinat. Nu cred că a fost zi care să treacă fără să cant. Când am mai crescut m-am îndrăgostit însă de muzica rock și pot spune că a ajuns să fie specialitatea mea”.

Abia la 22 de ani Tiberiu Albu a înțeles că vrea să își dedice tot timpul acestei pasiuni pentru muzică. ”Muzica e ca un prieten perfect, trăiește cu mine starea euforică când sunt fericit”, spune. Dacă va câștiga show-ul știe exact ce va face cu banii: îi va investi în muzică. Până acolo mai are de bifat câteva apariții la TV, ceea ce i se pare destul de dificil, și emoționant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.