Distracţie şi caritate la un nou eveniment de schimb de haine. Ce...

Distracţie şi caritate la un nou eveniment de schimb de haine. Ce trebuie să știi dacă vrei să participi

0
DISTRIBUIȚI

haine

Un nou eveniment caritabil inclus în seria schimburilor de haine iniţiate de Asociaţia Sfera Timişoarei, va avea loc în data de 18 octombrie, începând cu ora 16.00, la cafeneaua D’Arc din Piaţa Unirii.

„În cazul în care nu ai mai participat până acum, regulile sunt simple: aduci câte haine doreşti, cu condiţia să fie în stare bună şi curate şi îţi poţi alege la schimb exact la fel de multe haine, poţi aduce de asemenea accesorii şi încălţăminte, nu uita şi de hainele pe care ai ocazia să le donezi unor persoane mai puţin norocoase prin Fundația Școala Mamei Junior.


Hainele dragi, dar demodate, le poți reîmprospăta la atelierul susținut de designerul Mihaela Motișan“, spun organizatorii.

Acţiunea se va desfăşura până la ora 20.00, timp în care publicul va avea parte de şedinţe de machiaj, masaj facial, coafură şi manichiura, toate gratuite. „Anul acesta intrarea va fi pe baza unei donații în valoare de 10 lei. Cu banii donaţi, susţii proiectul asociaţiei, «Numai fapte bune de Crăciun», care va avea loc în luna decembrie, acţiune prin care vom oferi cadouri copiiilor defavorizați“, au mai precizat organizatorii acestui eveniment.

Conceptul de „Clothes Swap Party“ a fost inventat în anii ‘90 în San Francisco şi este extrem de popular în Marea Britanie şi S.U.A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.