Un tânăr de 29 de ani din Timișoara i-a uimit pe polițiști cu povestea sa infracțională. Acesta a furat o autoutilitară din județul Caraș-Severin, s-a urcat beat la volan deși avea permisul de conducere reținut, după care a provocat un accident rutier, din fericire fără victime, însă cu pagube materiale. Mai mult decât atât, tânărul a încercat să fugă de la locul accidentului.
Polițiștii municipiului Lugoj au fost sesizați sâmbătă seara în legătură cu producerea unui accident rutier pe DN 6, soldat cu pagube materiale.
Aceștia s-au deplasat la fața locului unde au constatat că timișoreanul, în timp ce se afla la volanul autoutilitarei, nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul care circula în fața sa și a intrat în coliziune cu acesta.
Tânărul a abandonat autovehiculul și a încercat să părăsească locul accidentului. Nu a reușit să fugă decât aproximativ 300 de metri pentru că a fost prins de polițiști. Povestea a continuat cu refuzul bărbatului de a fi testat cu aparatul etilotest, întrucât mirosea puternic a băuturi alcoolice. În cele din urmă a fost condus la spital pentru prelevarea probelor biologice, dar agenții de circulație au mai constatat că acesta are permisul de conducere reținut, iar autoutilitara pe care o conducea a fost furată de pe raza localității Băile Herculane. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal. Autovehiculul a fost predat proprietarului, iar polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a tânărului.