Fabrică de bani contrafăcuţi, de unde au fost falsificate şi introduse pe...

Fabrică de bani contrafăcuţi, de unde au fost falsificate şi introduse pe piaţă peste 100 de bancnote de 200 de lei, descoperită de poliţişti. Cum a fost depistată

0
DISTRIBUIȚI

bani

O fabrică de bancnote false au fost descoperită în urma unor percheziţii efectuate făcute de de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara şi procurorii DIICOT în mai multe localităţi, fiind destructurată o grupare infracţională specializată în falsificare de monedă sau alte valori care au introdus pe piaţă peste 100 de bancnote de 200 de lei.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Biroul Teritorial Hunedoara, împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizare Hunedoara, au destructurat o grupare infracţională specializată în falsificare de monedă sau alte valori şi punerea lor în circulaţie.

„Din probele administrate în cauză rezultă  că, în perioada aprilie – septembrie 2014, opt persoane constituite într-un grup infracţional organizat au pus în circulaţie peste 100 de bancnote  în cupiură de 200 de lei contrafăcute, banii falşi fiind depistaţi de administratorii societăţilor comerciale la care au fost plasaţi sau de reprezentanţii băncilor care le-au ridicat sau le-au primit de la persoane care nu aveau cunoştinţă despre faptul că bancnotele sunt contrafăcute”, se arată într-un comunicat DIICOT.

Potrivit sursei citate, din investigaţii rezultă că bancnotele au fost falsificate de către unul dintre membrii grupului infracţional organizat, cu ajutorul unei imprimante tip-scanner.

„În data de 22 octombrie 2014, procurorii DIICOT – BT Hunedoara şi poliţiştii SCCO Hunedoara au efectuat şase percheziţii la domiciliile suspecţilor, situate pe raza municipiului Deva, a oraşelor Călan şi Haţeg, a comunei Brănişca.


În urma percheziţiilor în locuinţa unui suspect din comuna Brănişca, judeţul Hunedoara, a fost descoperită şi ridicată, printre alte obiecte şi înscrisuri, şi “fabrica” de bancnote contrafăcute. Totodată au fost puse în executare opt mandate de aducere la sediul DIICOT – BT Hunedoara, în vederea audierilor”, se mai arată în comunicat.

Potrivit anchetatorilor, gruparea era monitorizată de mai mult timp după ce în data de 4 septembrie a fost prins în flagrant un bărbat, Arnoc Muntean, în timp ce se deplasa ca pasager într-un autoturism ce a fost oprit în trafic de către lucrătorii Poliţiei Rutiere Hunedoara. În urma controlului, au fost găsite sub preşul din partea stângă faţă al locului ocupat de Arnoc Muntean două pachete ambalate în hârtie albă. Într-unul se aflau 25 de bancnote în cupiură de 200 de lei având aceeaşi serie, iar în celălalt de aflau înscrisuri.

La percheziţiile efectuate miercuri au participat şi poliţişti din cadrul BCCO Alba Iulia, Serviciului Acţiuni Speciale – IPJ Hunedoara, precum şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Hunedoara. Suportul tehnic şi de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale.

Sursa foto: citynews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.