Vechiul orăşel minier şi industrial Oraviţa, renumit odinioară pentru zăcămintele de aur şi aramă din zonă şi pentru uzinele de prelucrare a minereurilor, a fost, deopotrivă, o aşezare cu o remarcabilă viaţă culturală. Un mare eveniment a avut loc în anul 1817, când a fost inaugurat teatrul, cel mai vechi de pe teritoriul actualei Românii.
O replică a teatrului vienez
Cele mai vechi informaţii despre arta dramatică la Oraviţa există din anul 1763, când sunt menţionate reprezentaţiile date de trupa lui Anton Eintrag, care, pe scena primitivă de atunci, a prezentat diferite obiceiuri din locurile de provenienţă ale coloniştilor de diferite etnii stabiliţi în aşezarea bănăţeană. În 1788, pe scena teatrală din edificiul poştei, o trupă de amatori a jucat piesa „Graf Watron”, pentru regimentul austriac de artilerie al armatei imperiale, adus să apere ţinutul Oraviţei împotriva unor noi atacuri turceşti. O altă reprezentaţie teatrală, în cadrul unui bal, a avut loc în 1815, când s-au colectat ajutoare băneşti pentru familiile morţilor şi răniţilor din războaiele napoleoniene. Cu acest prilej, consilierul tezaurului şi directorul tribunalului montanistic din Oraviţa, Procopie Lhotka de Zmislov, a lansat ideea construirii unui teatru, care a fost îmbrăţişată cu entuziasm de cei prezenţi. Banii necesari s-au adunat din donaţia benevolă a elitei orăviţene, de la uzinele din preajmă, iar sindicatul minier din Oraviţa a oferit terenul pentru zidirea teatrului.
Edificiul, în stil baroc vienez, a fost ridicat după un proiect al arhitectului orăviţean de origine macedo-română Ion Niuni, care studiase la Viena, iar decoraţiile interioare au fost realizate de pictorul Francisc Knée, după proiectele arhitectului vienez Ieronimus Platzger. Ornamentele, de culoare roşie şi aurie, erau în stil rococo, aidoma celebrului Burgtheater din Viena iar cortina mare a fost pictată de Francisc Zech, directorul şcolii gimnaziale din Oraviţa. Teatrul orăviţean a fost, totodată, primul din Europa iluminat cu lămpi de acetilenă. Cel mai vechi teatru de pe actualul teritoriu al României, o replică mai mică a teatrului vienez dispărut între timp, a fost inaugurat în 1817, iar a doua reprezentaţie a avut loc în prezenţa împăratului Francisc I şi a împărătesei Augusta Carolina, care au stat în loja de la primul etaj, aflată lângă scenă.
Teatru şi cazino
Până în anul 1831 reprezentaţiile teatrale au fost susţinute atât de trupe străine venite din imperiu, cât şi de „Clubul diletanţilor” din localitate, înfiinţat încă din 1790. În 1836, un grup de şase intelectuali orăviţeni a avut iniţiativa înfiinţării unui cazino şi s-a hotărât zidirea unui etaj deasupra teatrului, care urma să fie închiriat cazinoului. Urmarea a fost îmbunătăţirea situaţiei materiale a teatrului, care a putut să se dedice şi unor scopuri filantropice. Într-un afiş din 1842, teatrul anunţa un „Divertissement” în favoarea locuitorilor din Lugoj, care, în acel an, fuseseră victimele unui mare incendiu.
Viaţa teatrală a cunoscut şi câţiva ani de criză, după care a luat fiinţă „Reuniunea de muzică şi cânt 1863”, care îşi avea sediul într-o cameră a teatrului şi a avut darul de a da un nou impuls vieţii cultural-artistice a oraşului. Cu prilejul aniversării a 50 de ani de la construirea teatrului, în 1867, trupa lui Mihai Pascaly, în care se afla ca sufleur Mihai Eminescu, a dat reprezentaţii şi la Oraviţa.
Celebrităţi la Oraviţa
Paralel cu arta dramatică, pe scena teatrului s-a cultivat şi muzica clasică. Teatrul din Oraviţa a găzduit premiera operetei româneşti „Naşa Trina”, compusă de un orăviţean, iar reprezentaţia operetei lui Ciprian Porumbescu, „Crai Nou”, a avut loc pentru prima dată pe scena unui teatru stabil, la Oraviţa, în 1889.
De altfel, aflat în trecere prin localitate, Ciprian Porumbescu a compus un „Marş al cântăreţilor orăviceni”, care s-a păstrat multă vreme în arhiva corului din Oraviţa. În acelaşi an, la iniţiativa notarului public Aurel Maniu, s-a propus o renovare din temelii a teatrului, lucrările fiind finalizate în 1893. Renumele teatrului nou, renovat, a atras multe trupe teatrale în localitate.
Pe scena teatrului din Oraviţa s-au perindat trupe celebre de la teatrul Balşoi, din Viena sau Madrid, solişti la fel de cunoscuţi în întreaga Europă. În timpul primului război mondial, Crucea Roşie a instalat în incinta teatrului un spital pentru victimele războiului dar, după cum reiese din ziarul „Ţara”, primul ziar românesc care apărea la Oraviţa după Marea Unire, activitatea teatrală a fost din nou impulsionată după război. Teatrul şi cazinoul au fost vizitate de Octavian Goga, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice pentru scurte perioade, care a avut cele mai elogioase cuvinte pentru viaţa culturală din Oraviţa. Oaspeţi ai teatrului după 1918 au mai fost Victor Eftimiu şi Lucian Blaga, pe scena orăviţeană a cântat George Enescu şi a dat reprezentaţii Constantin Tănase cu trupa sa.
O istore de aproape două veacuri
După ce au pus stăpânire pe clădire, comuniştii au scos toate cărţile şi documentele pe care le-au găsit şi le-au dat foc în centrul oraşului. Treptat, teatrul abandonat a ajuns o ruină, dar în anii postdecembrişti s-au alocat fonduri pentru restaurarea sa şi a fost repus în circuitul cultural. Cum reprezentaţii nu mai sunt, clădirea este astăzi un muzeu de istorie a teatrului şi a oraşului Oraviţa, printre care se găsesc şi câteva documente de excepţie care au scăpat de prăpădul făcut de proletarii ajunşi la putere.
