Medicii de la Spitalul CFR pot sta liniștiți: niciun angajat nu va...

Medicii de la Spitalul CFR pot sta liniștiți: niciun angajat nu va fi dat afară după ce unitatea medicală va fi preluată de Spitalul Județean Timișoara

3
DISTRIBUIȚI

Niciun angajat care lucrează în cadrul Spitalului CFR Timișoara nu va fi dat afară, după ce unitatea medicală va fi transferată spitalului județean, dă asigurări Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș. Spitalul CFR nu a putut fi preluat de CJ Timiș de la Ministerul Transporturilor pentru că unitatea medicală a rămas fără director care să semneze actele de transfer, situație care s-ar fi rezolvat.

„A fost numit director al Spitalului CFR medicul cardiolog Radu Radu Blagoe și o să avem, în perioada următoare, întrevederi permanente cu ei pentru a putea să ne punem de acord, până când se dă Hotărârea de Guvern, ca să vedem ce putem face cel puțin pentru iarnă, ca să nu rămână clădirea cum este în momentul de față”, a explicat Titu Bojin.


Președintele CJ Timiș a mai precizat că este important ca Spitalul CFR să fie preluat de Spitalul Județean Timișoara, mai ales că Ministerul Transporturilor nu mai are niciun interes să bage bani în unitatea medicală.

„Angajații de la Spitalul CFR își vor desfășura activitatea în continuare acolo. Probabil că se vor pune de acord medicii de la spitalul județean cu cei de la Spitalul CFR, nu aș vrea eu să spun exact ce va face fiecare medic sau fiecare asistentă, dar în momentul în care a trecut la noi, mă străduiesc să angajez oameni, să repunem pe picioare spitalul, nu să dăm afară”, a conchis Titu Bojin.

3 COMENTARII

    • pai poate adrinutza stie asta numa ca fiind declaratia oficiala a lui Bojin, a lasat asa, intentionat, ca sa vedem noi cite-n luna si stele cunoaste Bojinul! Ar putea fi si asa….

  1. Foarte bine d-lor , va felicit pentru bunele intentii.Personalul medical din acest spital merita toata stima si respectul cuvenit unor oameni dedicati meseriei onorabile pe care o au .Sarut mana d-na doctor Susanu si il salut cu respect pe d-l doctor Ularu .Tuturor multa sanatate !

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.