În orăşelul hunedorean Brad, aşezat într-o depresiune la doar câţiva kilometri de poalele Munţilor Metaliferi, se află un muzeu unic în ţară, înfiinţat cu mai bine de un veac în urmă. Este aşa-numitul „muzeu al aurului”, ale cărui baze s-au pus în jurul anului1896, când un geolog german a început să adune piese găsite în minele din zonă. Prima atestare documentară a muzeului datează însă din 1912. Colecţia de eşantioane cu aur nativ, de roci şi unelte vechi, a fost permanent completată cu noi exponate din zona auriferă, precum şi cu mostre din alte zone ale ţării şi chiar din întreaga lume. Muzeul prezintă atât succesiunea etapelor mineritului cât şi eşantioane de aur în stare nativă, extrase din munţii aflaţi în apropiere şi cunoscuţi pentru zăcămintele de aur şi argint din adâncuri. Colecţia mineralogică, una dintre cele mai importante din lume, aparţine filialei Bradmin a companiei naţionale „Minvest” S.A. Deva şi cuprinde peste 2000 de exponate dintre care mai bine de jumătate conţin aur, majoritatea provenind din Munţii Apuseni. După aproape cinci ani de renovare, muzeul a fost redeschis recent, fiind un deosebit punct de atracţie, foarte căutat de turişti.
Piese unice în lume
După părerea mai multor geologi care au lucrat în galeriile din Munţii Metaliferi, „Muzeul Aurului” de la Brad adăposteşte cea mai valoroasă colecţie de eşantioane din întreaga lume, exemplare din cel mai frumos aur, aşa cum a fost scos din adâncuri, în ultimele două secole. Pe lângă obiecte arheologice descoperite în zona Brad-Crişcior, unele vechi de 5000 de ani, altele care atestă extragerea aurului în zonă în urmă cu două milenii sau în evul mediu, printre care o copie a unui vagonet de lemn din secolul al XVI-lea, sunt expuse unelte din secolele XIX-XX cu ajutorul cărora se extrăgea şi se prelucra minereul aurifer şi fotografii sugestive despre minerit, îndeletnicire milenară în zonă. Aurul în minereu apare sub diverse forme, din cele mai inedite: fin dispersat, sub formă de filamente, lamele sau granule, liber sau în rare combinaţii chimice naturale, care au fost identificate pentru prima oară în lume în această zonă. Nici un exponat nu a fost prelucrat de vreun meşter aurar sau bijutier, particularitate care conferă unicitate muzeului. Aproape toate piesele, formate prin procese naturale, în care aurul se găseşte în formă pură, sunt unice în lume şi au o formă spectaculoasă, putând fi asemuite cu diferite animale, flori sau alte obiecte. Ele au fost scoase la lumină exact în forma expusă şi au primit diferite denumiri sugestive, în funcţie de forma lor: „Şopârla de aur”, „Balerina”, „Aripile”, „Pana scriitorului”, „Copacul vieţii”, „Leul” sau chiar „Harta României Mari”, piesele fiind evaluate la milioane de dolari fiecare. O piesă extrem de rară este şi „Dodecaedrul de aur”, pe care se vede un cristal cu 12 feţe aflat la capătul altor cristale alungite. În muzeu se află, de asemenea, o remarcabilă colecţie de pietre preţioase şi semipreţioase – diamante, rubinuri, ametiste, turcoaze sau zirconiu care imită foarte bine diamantul.
Drumul aurului
Aurul Munţilor Metaliferi a fost exploatat de pe vremea dacilor. În munţi încă se mai pot vedea galeriile „12 Apostoli”, care are o vechime de peste 2.000 de ani şi „Treptele Romane”, din perioada daco-romană. Râvnit de romani, aurul dacic a fost, cu siguranţă, unul din motivele războaielor daco-romane. După includerea acestor teritorii în provincia romană Dacia, s-au introdus metode de extracţie mai active din subsolul acesteia şi cantităţi imense de aur şi argint au fost transportate la Roma, unde serbările s-au ţinut lanţ şi s-au edificat marile construcţii publice din timpul domniei împăratului Traian. În peste două milenii de exploatare a aurului din subteran, activitatea a fost oprită doar o singură dată, timp de trei luni, în timpul revoluţiei paşoptiste transilvănene.
La sfârşitul primului război mondial, firma germană „Harkotsche Berwerke und Chemische Fabriken zu Schwelm und Harhorten A.G.” din Gotha, care se ocupa de exploatarea minieră a zonei, a dat faliment iar în 1920 minele de aur au fost cumpărate de societatea anonimă „Mica”, cu 15 milioane de mărci aur. Întregul capital al societăţii, ai cărei acţionari erau cunoscuţi oameni politici, industriaşi, oameni de afaceri sau simpli funcţionari şi muncitori, era românesc, astfel încât beneficiul rămânea în ţară. Au fost exploatate în special minele de aur, argint şi cărbune, societatea avea uzine proprii de prelucrare a minereurilor, uzine metalurgice, o uzină electrică, şi numeroase participaţii la alte întreprinderi industriale din România sau din străinătate şi şi-a mărit constant capitalul. În anii interbelici, societatea „Mica” a furnizat cea mai mare parte a aurului care se exploata în ţară.
Era, totodată, ce mai importantă societate minieră de metale preţioase din centrul şi sud-estul Europei. Printre preşedinţii consiliului de administraţie s-au numărat generalul Alexandru Averescu, generalul Constantin Coandă sau Ion Gigurtu, care, în diferite perioade, au fost şi preşedinţi ai consiliului de miniştri, numeroşi alţi cunoscuţi politicieni au făcut parte din consiliul de administraţie. Octavian Goga a fost şi el, în câteva rânduri, reprezentant în consiliul de administraţie şi a avut un rol de seamă în politica socială a societăţii, prin sprijinirea caselor de economie şi împrumut ale muncitorilor şi funcţionarilor, înfiinţarea unei măcelării şi a unei reţele pentru distribuţia produselor de carne pentru mineri, a unei cantine şi a unui sanatoriu. Pentru meritele sale, inginerul Ion Gigurtu, cel mai important acţionar al societăţii, i-a comandat un bust care a fost amplasat în faţa sediului central din Brad, dar acesta a fost demontat şi topit în anii regimului comunist. Ca director general al societăţii în care lucrau, în medie, peste 2.800 de muncitori din 44 de sate aflate în zona minieră, Gigurtu nu s-a preocupat doar de profitabila activitate minieră, ci a căutat să susţină, deopotrivă, agricultura şi creşterea animalelor în zonă, pentru a favoriza cât mai mult bunăstarea şi prosperitatea acestei zone atât de bogate dar locuită de oameni săraci.
Naţionalizată în 1948, societatea, ajunsă în subordinea ministerului de Interne şi comandată de un colonel, a continuat exploatarea aurului în mod haotic, o mare parte a acestuia luând calea URSS. După 1989 s-a constituit compania naţională a cuprului, aurului şi fierului „Minvest” S.A. Deva, care a oprit definitiv exploatarea minelor de aur în 2006, închizându-le şi blindând intrările în galerii. Societatea şi-a restrâns activitatea la produse de carieră şi balastiere iar întregul complex care deservea minele aurifere a fost devastat în întregime. O parte din societate s-a desprins anul trecut, constituindu-se societatea Minvest Roşia Montana, căreia guvernul i-a trasat sarcina de a gestiona atât de controversatul proiect de exploatare cu cianuri a minereurilor din zonă de către o companie canadiană.
