În prag de campanie electorală, PLR Timiș e așteptat să treacă pe...

În prag de campanie electorală, PLR Timiș e așteptat să treacă pe la casieria PNL. Ce mesaj are secretarul executiv Marian Vasile pentru foștii colegi uituci

2
DISTRIBUIȚI

marian vasile 6

Formarea Partidului Liberal Reformator, filiala Timiş, a dat naştere unui mic război pe tema banilor. Imediat după plecarea senatorului Petru Ehegarter din PNL Timiș, secretarul coordonator al PNL Timiş, Marian Vasile, spunea că fostul său coleg, alături de Ionel Patrichi, fost vicepreşedinte al PNL Timiş, şi Dan Bara, ar fi plecat cu o datorie de 2.500 de euro.

Vasile susţinea atunci că „având în vedere că cei trei foşti colegi PNL, actualmente membri PLR, au votat personal pentru aprobarea contribuţiilor aferente campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare şi faptul că aceşti trei membri au beneficiat de-a lungul timpului de multe funcţii susţinute politic, unele chiar remunerate, este un lucru de bun-simţ şi ţine de demnitate ca ei să își plătească aceste restanţe faţă de PNL”.


La acea dată, Ehegartner nu comenta nimic legat de afirmațiile lui Vasile, în vreme ce Bara și Patrichi susțineau că nu au nicio datorie fiindcă nu au fost de acord cu sumele respective.

Ei bine, în prag de campanie electorală, bugetul PNL Timiș rămâne tot fără acei bani. Vasile nu își pierde speranța și face un ultim apel-atac către cei trei: „eu le doresc succes acestor foști colegi care nici măcar nu au un partid și care au devenit a cincea roată la căruța PSD. În continuare fac apel la bunul simț fost liberal pentru ca acești datornici să își facă plățile restante către partidul care i-a susținut de-a lungul vremii pentru multe funcții publice.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.