VIAȚA DUPĂ RĂZBOI Povestea balerinului care a cunoscut succesul în Sarajevo, dar...

VIAȚA DUPĂ RĂZBOI Povestea balerinului care a cunoscut succesul în Sarajevo, dar nu și-a uitat niciodată „orașul de suflet”, Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

bosniasih (9)

Numele lui e Mircea Hurdubae, a fost balerin o viață întreagă, un artist care a atins culmile succesului chiar dacă a făcut cunoștință cu vremurile războiului din Bosnia și Herțegovina. Astăzi locuiește împreună cu soția sa la ieșire din orașul Čapljina unde se află micul cartier de refugiați. Viața lui Mircea a fost una cât se poate de complexă. S-a născut la Brașov, iar în 1964 a terminat Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică din Cluj. Primul oraș în care a lucrat ca balerin a fost Timișoara, despre care spune că este „cel mai frumos oraș”. A lucrat la Sarajevo ca balerin, dar și în Croația, iar în cele din urmă a reușit să își găsească locul alături de soția și de băiatul lor.

„În 1964 am terminat la Cluj, după care am venit la Timișoara. A fost primul oraș în care am lucrat. Un oraș frumos unde am stat doi ani de zile”, a spus Mircea. După ce a terminat armata a plecat în capitala Bosniei și Herțegovinei, Sarajevo. „În 1971 am plecat la Sarajevo. Am ajuns la acolo prin agenția ARIA, din București, care trimitea artiști de valoare în străinătate. Ne dădeau pașapoarte, însă doar dacă aveai contract încheiat cu firma la care trebuia să lucrezi. Am luat legătura cu un coleg din Timișoara, iar după ce am terminat armata m-am angajat ca balerin la Teatrul Național din Sarajevo”, a povestit Mircea.

În tot acest timp s-a dedicat exclusiv meseriei sale, dar a venit perioada războiului, care i-a lăsat un gust amar. „Cum în anul 1984 au avut loc Jocurile Olimpice de iarnă, s-a făcut satul olimpic. În acel moment s-au dat case, iar eu am fost unul dintre cei care au primit”. Totul părea perfect până după 1990, când tensiunile din Bosnia și Herțegovina au crescut atât de tare încât au provocat o explozie sângeroasă de violență.

„Am trăit perioada războiului”

Nu a avut ce să mănânce zile întregi și a slăbit 20 de kilograme, iar dacă făcea rost de provizii le împărțea cu localnicii. Au fost cele mai înspăimântătoare vremuri din viața sa, dar a reușit să treacă cu bine prin ele.

„Știu ce înseamnă să trăiești în vreme de război. Pe noi ne-au prins în respectivul sat și știu că eram încercuiți. Eram prizonieri. Nu am avut apă, curent, telefon, ne-au închis inclusiv prăvăliile și am rămas fără mâncare. Mâncam la un moment dat de la vecini, dar și mâncarea lor s-a terminat. Toate magazinele și centrele alimentare erau devastate. Într-o zi am stat la rând să primim niște mâncare și pe mine m-au băgat la un subsol plin cu conserve, biscuiți și alte alimente. Când am văzut ce e acolo, m-am apucat să încarc în saci mâncare, dar doar așa, cât am putut să duc”, a spus acesta.

Până a ajuns acasă a rămas mai cu nimic, pentru că locuitorii erau înfometați, iar Mircea le-a oferit tuturor din mâncarea lui. Și-a amintit scene oribile, înspăimântătoare care par rupte dintr-un film. „Până am ajuns acasă le-am împărțit oamenilor din mâncare mea, eu am rămas cu aproape nimic. Dar ne dădeau niște biscuiți cu pesmet și ăia ne umflau atât de tare încât nu îți mai venea să mănânci. Îmi amintesc că trăgeau lunetiștii ca în filme. Mașina mea a fost distrusă de o grenadă. S-au destrămat căsătorii, copii au despărțiți de părinți, iar în apropiere s-au format și lagăre. Sârbii voiau să își extindă teritoriul. Cei care mai țineau liniște erau cei de la IFOR”, ne-a spus Mircea Hurdubae.

Chiar și tinerii care se avântau în armată au dat înapoi când au văzut fețele hidoase ale războiului. Pe vremea aceea artistul avea soție și un copil de patru ani. A fost nevoit să mintă ca să își poată salva familia. „Cei care se băgau în față erau tinerii de 25 de ani, dar după ce au văzut despre ce e vorba nu au mai fost așa viteji. Nevasta s-a băgat într-un convoi, pentru că am mințit că e copilul nostru pe moarte. Așa au ajuns ei la Čapljina. Eu am rămas acolo.”

S-a despărțit de familie și a avut parte de timpuri din ce în ce mai grele. „Fumam ceai. Îl băgam în ziar și așa fumam. Am slăbit cam 20 de kilograme. Au fost niște ani foarte grei. Am reușit în 1993 să ies din țară cu un convoi de macedonieni. M-am dus la Belgrad, după care m-am întors în România. Acolo am stat doar trei luni de zile”. Când a ajuns în țară a aflat o veste cutremurătoare. „Fiind plecat nu am avut de unde să aflu că tata murise cu un an în urmă, adică în 1992. Am stat doar trei luni de zile în România, iar de acolo am plecat la Split, în Croația, unde am și primit cetățenie. Acolo m-am angajat. Eram departe de familie, dar ce era să fac. De la Split am ieșit la pensie”.

În anul 2000 a primit pământ la Čapljina, iar în doi ani de zile și-a realizat o adevărată gospodărie cu care se mândrește în ziua de astăzi. Războiul din Bosnia și Herțegovina i-a lăsat amintiri neplăcute, și chiar dacă Sarajevo a fost prima ieșire din țară, este convins că nu se va mai întoarce acolo. „Prima mea ieșire din țară a fost la Sarajevo, dar acum nu m-aș mai întoarce acolo”.

Doi ani de vis în orașul de pe Bega

Timișoara este locul care l-a fascinat pe Mircea Hurdubae. A fost angajat la Teatrul Național și a dansat cu maestrul Francisc Valkay. „Am terminat printre primii, iar astfel am avut ocazia să îmi aleg orașul în care vreau să lucrez. Am ales Timișoara. Puteam să merg la București, dar nu mi-a părut rău că am făcut această alegere. Am prins o perioadă cu adevărat frumoasă acolo. Am dansat cu Francisc Valkay. A fost extraordinar de frumos”, a povestit artistul.

Maestrul Francisc Valkay își amintește cu drag de Mircea Hurdubae cu care a mai avut ocazia să se întâlnească. Acesta spune că „a fost un balerin bun, un dansator bun cu personalitate specială”.


„Pe atunci în România nu te puteai dezvolta, iar el a ales să plece într-un loc care era mai pe gustul lui. A ieșit la pensie în Croația și, fiind cetățean croat, a avut o libertate să circule cum noi nu am avut. Ma bucur pentru el. Mi-a fost un drag coleg, cu calități speciale. Mulți artiști, muzicieni, dansatori, oameni valoroși nu și-au găsit locul în țară și au ales alte posibilități. Unii au reușit, alții nu, dar toți au rămas acolo unde a hotărât destinul. Sunt frumoase amintiri, care încă persistă”, a spus Francisc Valkay.

Mircea Hurdubae locuiește astăzi în cartierul de refugiați de la periferia orașului Čapljina. Are o casă frumoasă, o livadă plină de fructe și legume de care este foarte mândru. Ultima dată când a venit în România a fost în 2009. „Am fost în 2009 la Cluj și la Medgidia. De atunci nu am mai fost. Bine că prind aici programe TV din România că altfel cred că aș fi uitat și limba română”, a mai spus Mircea Hurdubae.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.