Sună clopoțelul pentru o nouă „Oră de teatru”. Ce pot învăța timișorenii...

Sună clopoțelul pentru o nouă „Oră de teatru”. Ce pot învăța timișorenii de la actorii Teatrului Național

0
DISTRIBUIȚI

Sunt mai puțin de două zile până la lansarea celei de-a treia serii a cursurilor de teatru pentru amatori „Ora de teatru” – proiect dezvoltat de Teatrul Național din Timișoara. Cei peste 150 de cursanți înscriși, cu vârste cuprinse între 7 și 50 de ani, se vor reuni sâmbătă, 1 noiembrie,  ora 12, la Sala 2, pentru deschiderea oficială a proiectului.

Cu această ocazie, participanții vor face cunoștință cu profesioniștii care vor coordona grupele de lucru, structurate pe categorii de vârstă : regizoarea Mihaela Lichiardopol, actrițele Daniela Bostan și Iuliana Crăescu, precum și regizorii Ion-Ardeal Ieremia, Ștefan Iordănescu și Sabin Popescu.


Pentru al treilea an consecutiv Teatrul Național din Timișoara (TNTm) pornește „Ora de teatru” un proiect inedit menit nu numai să îi apropie pe oameni de teatru, ci să îi ajute să se dezvolte personal. „Cursurile «Orei de teatru» au ca scop descoperirea prin teatru a modalităților și tehnicilor de dezvoltare personală, dar și conștientizarea personalității individuale în context social. Acestea sunt gratuite și  se vor finaliza în luna mai 2015”, arată Codruța Popov, secretarul literar al Naționalului timișorean.

Clasele „Orei de teatru” propun cursanților diferite modalități și tehnici care au ca scop dezvoltarea personalității copiilor prin teatru, respectiv descoperire și dezvoltare personală prin teatru a tinerilor și adulților. „Ora de teatru” se structurează, în funcție de vârsta cursanților, în trei grupe: grupa A (7-12 ani), grupa B (13-18 ani) și grupa C (începând cu 19 ani). Cursurile „Orei de teatru” sunt gratuite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.