Tribunalul Timiş i-a condamnat pe profesorii de la Universitatea de Ştiinţe Agricole...

Tribunalul Timiş i-a condamnat pe profesorii de la Universitatea de Ştiinţe Agricole acuzaţi de corupţie. Vezi ce „bonusuri” au primit de la instanţă

3
DISTRIBUIȚI

 

georgescu

Tribunalul Timiş a dat sentinţa în dosarul în care Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a trimis în judecată trei cadre didactice de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului (USAMVB) din Timișoara acuzate de corupţie – Adrian Băneș, șeful Departamentului de Științe Exacte, Flavius Berbentea și Lucian Georgescu de la Facultatea Tehnologia Produselor Agroalimentare. Vă reamintim că, în aprilie anul acesta, birourile le-au fost percheziționate de procurori și polițiști, iar profesorii au recunoscut acuzaţiile de luare de mită după ce anchetatorii le-au prezentat probele video în care apăreau cum primeau şpăgile de la studenţi.


„atenţia” fiind, de obicei, de 50 de euro
Pentru luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă în formă continuată, Berbentea a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, termenul de supraveghere stabilit fiind de trei ani şi şase luni. Pe lângă obligaţiile standard – cum sunt cele de a se prezenta la Serviciul de probaţiune sau a anunţa orice schimbare a domiciliului – Tribunalul Timiş i-a impus lui Flavius Berbentea următoarele obligaţii:  să urmeze un curs de calificare profesională; să frecventeze cel puţin două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate de acesta în colaborare cu instituţii din comunitate, iar pe parcursul termenului de supraveghere ” inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în locaţii, puncte de lucru aparţinând de SC Horticultura SA Timişoara”.

Băneş Adrian a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru luare de mită în formă continuată, termenul de supraveghere fiind de trei ani, iar Lucian Georgescu la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru trafic de influenţă în formă continuată. Şi acestor doi inculpaţi, instanţa le-a impus obligaţiile suplimentare stabilite pentru Berbentea. Împotriva sentinţei se poate face apel care va fi judecat de Curtea de Apel Timişoara.

3 COMENTARII

  1. Votez apelul la Curtea de Apel Timisoara,va f,i sper cu executare !!!Acesti spagari de talie,minim 50 de euro per individ,aveau o vechime in acest domeniu de ani de zile,daca socotim cateva mii de studenti,cele 60 de zile de munca si neremunerata !!!,bataie de joc,judelor, este exact ca acel spermatozoid din cei 200-500 milioane care se grabesc spre iesire !!!La puscarie cu hotii dreaqu,care faceau cate 3.000(treimii) de euro usor per luna !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.