VIAȚA DUPĂ RĂZBOI O timișeancă, singura traducătoare autorizată de sârbă – română...

VIAȚA DUPĂ RĂZBOI O timișeancă, singura traducătoare autorizată de sârbă – română din Bosnia. Cum a ajuns în fosta Iugoslavie FOTO

1
DISTRIBUIȚI

poza1

Majoritatea oamenilor visează la Londra, Amsterdam, Roma, sau Paris, dar pe mine m-a chemat ceva în Bosnia și Herțegovina (BiH). Istoria sângeroasă a acestei țări care îți inspiră teamă, data nefastă de 28 iunie 1914 când Gavrilo Princip îi împuşca pe arhiducele Franz Ferdinand şi pe soţia sa Sophie pe Podul Latin, curiozitatea de a vedea defileuri spectaculoase care îți taie respirația, șosele pe vârf de munte, curbe strâmte, tunele, ruine, case distruse, morminte, locuri orientale, noțiunea de vechi și nou. Bosnia și Herțegovina este o adevărată pasăre Phoenix, o țară în formă de lacrimă unde parcă-n aer se simte durerea, dar unde descoperi, dincolo de scrieri sau concepții, o altă lume în care, chiar dacă mai există tensiune, râurile nu și-au pierdut strălucirea.

Am trecut peste cunoscutul râu Sava, iar la ora 6.45 (ora României) am ajuns în punctul de trecere a frontierei din BiH. De acolo am pornit spre prima destinație: Bijeljina. Prima întâlnire cu Bosnia am avut-o dis de dimineață, pe o ceață inexplicabilă și pe muzica lui Hari Mata Hari. Până la Bijeljina am savurat vizual totul – drumul, copacii, casele, benzinăriile, semnele de circulație, semafoarele, edificiile. Simțeam că și clipitul îmi irosește timpul. La Bijeljina locuiește din 1995 Biljana Nastasić, singurul traducător autorizat de sârbă – română din BiH. Biljana a locuit și în Calea Aradului din Timișoara, orașul care nu i-a ieșit din suflet nici în ziua de astăzi.

Până la Bijeljina am parcus aproape 300 de kilometri, cam șase ore de mers, și am străbătut Serbia pe traseul Zrenjanin, Novi Sad, Ruma și Kuzmin. Din localitatea Kuzmin, aflată la 20 de kilometri de vamă, totul pare un scenariu rupt dintr-un film. Din loc în loc găsești case vechi, dar armonioase, decorate cu elemente specifice stilului Art Nouveau (n.r. un stil manifestat în artele vizuale, designul și arhitectura de la începutul secolului XX), unele lăsate în paragină și complet distruse, iar altele mai întreținute. Din Kuzmin nu te poți folosi decât de hartă, pentru că nu există niciun semn de circulație care să indice drumul spre Bosnia și Herțegovina. Singurele semne de circulație erau cele care indicau viteza maximă legală (30 de kilometri la oră în localitate, 60 în afara localității). Dacă rămâi fără benzină după Kuzmin, ghinion. Toate benzinăriile care îi ies în cale sunt părăsite sau distruse, iar pe o rază de 15 kilometri, până să intri în BiH, e pustiu.

Drumul până la Bijeljina și întâlnirea cu Biljana Nastasić

Am pornit spre Bijeljina, oraș situat în nord-estul țării, al doilea ca mărime al Federației Republika Srpska, după Banja Luka. După ce am ieșit din vamă, pe o distanță de aproximativ 10 kilometri, am avut aceeași problemă – nu existau semne de circulație care să indice drumul către Bijeljina. Cu puțin noroc, am nimerit traseul, iar până la destinație am făcut aproximativ 15 minute. Ca un copil, am pășit sfios și am făcut o panoramare, cu ochii. Voiam să văd, să simt și să cunosc tot. Timp de aproximativ o oră am vizitat orașul în care, în zi de sâmbătă, era agitație de la primele ore ale dimineții. Deși istoria acestei localități este lungă și bogată, există puține edificii care pot să dovedească acest lucru. În afară de câteva clădiri din perioada otomană, precum Biserica Ortodoxă Sfântul Gheorghe, terminată în 1872, cele mai multe clădiri care sunt considerate vechi au fost construite în timpul guvernării austro-ungare și în timpul Regatului Iugoslaviei.

O atracție turistică se află la doar câțiva kilometri de Bijeljina și se numește Etno Selo „Stanišići”. Etno Selo este un fel de muzeu al satului din regiunea respectivă, un loc de poveste care atrage mulți turiști. Acolo ne-am întâlnit cu Biljana Nastasić. Profesoară de limba sârbă la Liceul Agricol și la Liceul Sanitar din oraș, Biljana apare îmbrăcată într-o bluză de culoare vișinie cu modele spiralate albe și o pereche de pantaloni negri de stofă. Discret machiată și cu părul prins comod, doamna profesoară a schițat un zâmbet când ne-am întâlnit. „Haideți să facem un tur să vă povestesc ce este Etno Selo”, a spus, după care am pornit să explorăm. În aproximativ jumătate de oră am aflat istoria muzeului satului, iar apoi ne-am așezat la o terasă unde am servit o cafea cu „iz de BiH”. „Mi-am făcut temele, ca să zic așa. Am scris și eu câte ceva despre istoria de aici, ca să nu vin nepregătită”, a spus cu o voce caldă în timp ce scotea din poșetă niște foi de caiet studențesc de limba română, pline cu însemnări.

Este sârboaică din România, născută în Sânmartinul Sârbesc, județul Timiș.


A făcut clasele I-IV în comuna Cenei, iar după aceea s-a mutat la Timișoara, la Liceul de Filologie-Istorie (n.r. actualul Colegiu Bănățean), unde a terminat 12 clase. A locuit în Calea Aradului Vest și nu a uitat de „războaiele” care se dădeau între cei care locuiau în Aradului Est și cei din Aradului Vest. „Asta s-a întâmplat în 1989, iar pentru mine Timișoara înseamnă un oraș de suflet. Nu l-am putut uita și m-aș întoarce cu drag să îl vizitez. Mai târziu, în 1990, s-au acordat burse în Serbia studenților români. Am avut cel mai mare punctaj și am intrat prima la cea mai grea facultate de filosofie din Serbia, la Novi Sad. În primul an, doar eu și încă o studentă din Timișoara am primit această bursă, iar un an mai târziu a mai venit încă un băiat”, îmi povestea cu nostalgie vremurile în care a făcut cunoștință cu viața de student.

Tineri fiind, nu le-a fost ușor să se despartă de țară și să plece să studieze peste hotare. Astfel că cei trei studenți, proaspăt sosiți în Serbia, se aveau ca frații. „Mergeam la cantină să mâncăm și ne țineam de mână. Prima era colega mea, a doua eram eu și al treilea era băiatul. La un moment dat, el s-a pierdut de noi pentru că era aglomerație mare. Noi între noi vorbeam românește și la un moment dat, crezând că băiatul este în spatele meu, m-am apucat să îi spun în limba română că nu îmi place mâncarea de la cantină. Când m-am uitat înapoi am văzut că era altcineva, iar eu nu mi-am dat seama că îl pierdusem pe studentul român și vorbeam cu un necunoscut”.

„Acel necunoscut de atunci e soțul meu de acum”

Povestea de dragoste a Biljanei a început din momentul în care și-a exprimat, în limba română, nemulțumirea față de mâncarea de la cantină. Cel care o asculta cu interes, deși nu înțelegea o iotă, este omul cu care aceasta și-a întemeiat o familie și locuiește astăzi în Bosnia și Herțegovina. Împreună au trei copii, două fete și un băiat. „El era student la Politehnică și ne vedeam câteodată. Ca orice boboc, nu am luat relația în serios”. Așadar, și-a continuat studiile și a terminat Facultatea de Filosofie din Novi Sad cu brio. Munca nu a fost ușoară, iar Biljana a spus că temele primite la facultate erau consistente.

„Pe mine m-a interesat limba sârbă pură, veche. La un seminar, trebuia să luăm interviu femeilor bătrâne care foloseau în vorbire cuvinte vechi sârbești. Am fost și m-am interesat la un preot, că el cunoștea mai bine lumea. După ce le-am intervievat pe femei, a trebuit să bat la mașină textul pe care l-am înregistrat pe casetă, după care am pus accentul așa cum este el folosit în limba sârbă, vorbită în Banatul Românesc. La lucrarea de diplomă a trebuit să găsesc un sat din România unde se vorbește limba sârbă. Am ales Cenei. Acolo am găsit 1.680 de cuvinte și am scris și accentuat fiecare cuvânt în același fel în care îl rosteau bătrânii. Am lucrat un an la asta”. Succesul nu a ocolit-o, pentru că lucrarea sa a fost aleasă și trimisă la Belgrad, unde se păstrează într-un almanah la o biblioteca de acolo, iar cu diploma pe care o deține, Biljana poate să profeseze chiar și meseria de jurnalist.

În 1995, după ce și-a terminat studiile, s-a mutat la Bijeljina, de unde este soțul ei, care „acum știe să vorbească și să scrie în limba română, cu cratimă cu tot”. Un profesor câștigă în Bosnia 450 de euro pe lună, iar pe lângă această meserie, Biljana Nastasić este singurul traducător autorizat de Sârbă – Română din BiH. „Cea mai mare satisfacție este relația cu Ambasada României din BiH. Când vorbesc cu ei, simt că vorbesc cu cineva apropiat”, mi-a spus cu seninătate în ochi.

Mai bine de două ore, nimic nu mi-a distras atenția deși, pe fundal, auzeam vag cum oamenii râdeau și vorbeau tare. După mica noastră discuție în care am aflat o multitudine de lucruri interesante, doamna profesoară ne-a arătat zonele din apropierea localității Bijeljina. Ne-am plimbat ore întregi, dar nu am văzut tot ce se putea vedea. Nici despărțirea nu a fost ușoară și a ținut să ne îndrume în ceea ce privește traseul, ba chiar și-a sunat soțul, care ne-a dictat la telefon localitățile prin care trebuie să trecem ca să ajungem cu bine la următoarea destinație – Sarajevo.

1 COMENTARIU

  1. Americanii si aliatii lor din EUROPA, au distrus o tara, frumoasa
    si-n plin proces de dezvoltare, sub motivatia, prinderii unui dictator Milosevici {abureala}.
    L-a fel s-a intimplat si cu Romania noastra, numa-i ca aici au
    bombardat altfel {jaf si hotie, distrugerea tuturor intreprinderilor, agricultura, institutii de cercetare} iar acum cumparam totul de l-a ei, fara aprobarea lor nu mai putem creia nimic, vezi cele 8,5.000.000 voturi.
    Iar acum ma intreb: De ce s-a ma-i merg l-a vot?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.