În multe zone din Câmpia de Vest, prezența arsenului în sursele de apă este cunoscută atât de autorități cât și de populație și s-au făcut eforturi pentru găsirea de surse alternative și instalarea de rețele de apă potabilă. Chiar și așa, o parte din locuitori consumă apă din puțurile cu arsen, cel mai adesea din lipsa conștientizării riscului la care se expun. Profesorul universitar doctor Călin Baciu, de la Facultatea de Știinta și Ingineria Mediului a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, este implicat de peste zece ani în studierea prezenței arsenului în apa potabilă. Specialistul spune că “zona Banatului are o tendință naturală de a acumula arsen în apele subterane”, iar această problemă a apei din întregul Bazin Panonic este studiată de mai bine de 70 de ani. “Nu văd o legătură între arsen și explorările sau exploatările de țiței și gaze”, mai adaugă acesta.
– Domnule Profesor, aţi efectuat și publicat studii științifice cu privire la prezența și comportamentul arsenului în apele subterane din Bazinul Panonic. Care sunt rezultatele acestor studii?
– Utilizăm termenul de Bazin Panonic pentru a desemna zona de șes care se suprapune celei mai mari părți din Ungaria, Câmpia de Vest din România, nordul Serbiei, nord-estul Croației și mici părți din Slovenia și Slovacia. Problema arsenului în Bazinul Pannonic a fost abordată de mai multe grupuri de cercetători, mai ales după 1960, care au arătat că această zonă are o tendință naturală de a acumula arsen în apele subterane, în principal în acvifere de adâncime medie. Inițiativele noastre vin ca o contribuție la efortul conjugat al specialiștilor din mai multe țări de a elucida aspectele care privesc arsenul.
– Care este proveniența arsenului în apele subterane din vestul României?
– Deși poate părea un element rar, arsenul este relativ abundent in soluri si roci de diferite tipuri. Din fericire, este destul de puternic legat de minerale, îndeosebi oxizi și hidroxizi de fier, ceea ce îl imobilizează, făcându-l inaccesibil pentru viețuitoare. Cu toate acestea, este suficient ca o mică parte din acest arsen să se dizolve sau să fie eliberat în urma modificării echilibrelor chimice, pentru a genera o potențială problemă.
Primele măsurători care au pus în evidenţă concentraţii mari de arsen în apele subterane din Bazinul Pannonic au fost realizate în anii 1940, însă cele mai multe informații au fost publicate în lucrări științifice apărute după 1990. În această perioadă s-au efectuat o serie de studii în Ungaria, România, Serbia, Croația, Slovacia, care au evidențiat prezența arsenului în sute de puțuri de pe cuprinsul Bazinului Pannonic. Cele mai mari concentrații de arsen, de ordinul zecilor sau sutelor de micrograme pe litru, se situează la adâncimi intermediare, mai mari de 80-100 și mai mici de 500-600 m. În acviferul de mică adâncime, așa numita pânză freatică, situată la câțiva metri până la câteva zeci de metri, arsenul nu depășește limitele normale. Această situație sugerează că arsenul nu provine de la suprafață, din activitatea industrială sau agricolă, ci este de origine profundă. Analizele și interpretările efectuate arată că apa care acum are conținuturi mari de arsen s-a infiltrat de la suprafață în urmă cu sute sau mii de ani, timp în care a fost ferită de influențele externe. În acest timp petrecut în subteran, apa a dizolvat o parte din arsenul imobilizat în roca gazdă. Alături de timpul îndelungat, alți factori determinanți pentru dizolvare sunt condițiile de echilibru chimic din subteran. Între acestea, este important mediul reducător, care descompune oxizii și hidroxizii de fier ce au absorbit arsenul, care este eliberat în apă. Deducem, așadar, că prezența arsenului în apa subterană se datorează unor procese chimice naturale, favorizate de condițiile specifice ale Bazinului Pannonic. În numeroase localități din Câmpia de Vest există puțuri care ating 200-300 m adâncime, ajungând tocmai în orizonturile susceptibile de a avea concentrații mari de arsen. În cele mai multe cazuri, aceste puțuri debitează artezian, adică apa curge continuu la suprafață, fără a fi necesară pomparea.
– Care este limita de siguranță în ceea ce privește concentrația de arsen și care sunt valorile înregistrate în zonele care au făcut obiectul acestor cercetări?
– În urmă cu mai multe decenii, limita maximă admisibilă pentru arsenul din apa potabilă era 50 micrograme pe litru. În anul 2000 US-EPA a redus limita la 10 micrograme pe litru, iar un an mai târziu, Organizația Mondială a Sănătății și Uniunea Europeană, inclusiv România, au implementat această valoare. Unii cercetători opinează că această limită ar trebui redusă chiar mai mult, până la 4-5 micrograme pe litru.
– Care sunt zonele/localitățile cercetate în care nivelul de arsen din apele subterane depășește limita de siguranță?
– S-au întâlnit concentrații de arsen peste limită în întreaga Câmpie de Vest, în zeci de puțuri, în principal în cele arteziene. Datele existente pentru județele Arad și Bihor sunt mai abundente, pe când în județul Timiș, cercetările sunt la început.
În curând vor fi publicate în reviste științifice date preliminare privind și acest areal.
-Ce măsuri viabile consideraţi că trebuie aplicate pentru diminuarea nivelului de arsen?
– Prezența arsenului în apă nu este o problemă fără rezolvare. Din punct de vedere tehnic, modul de soluționare depinde de condițiile locale. Dacă sursa de apă cu conținut de arsen nu poate fi înlocuită, se recomandă tratarea apei pe cale fizico-chimică pentru reținerea arsenului. Aceasta se poate face prin punerea în funcțiune a unei instalații de tratare. Există mai multe tipuri de stații de tratare, adaptate unor condiții diverse, însă toate presupun anumite costuri. Dacă există surse alternative de apă, însă acestea nu pot înlocui pe de-a întregul apa cu arsen, se poate apela la amestecarea apelor cu și fără arsen, astfel încât concentrațiile rezultate să nu depășească limitele recomandate. Dacă sursele alternative de apă sunt abundente, cel mai simplu este să se renunțe la cele cu arsen.
– În ce condiții astfel de măsuri pot fi puse în aplicare de către autoritățile locale?
– În multe zone din Câmpia de Vest, prezența arsenului în sursele de apă este cunoscută atât de autorități cât și de populație și s-au făcut eforturi pentru găsirea de surse alternative și instalarea de rețele de apă potabilă. Chiar și așa, o parte din locuitori consumă apă din puțurile cu arsen, cel mai adesea din lipsa conștientizării riscului la care se expun. Deși există rețea de apă potabilă, unii locuitori preferă apa purtătoare de arsen, invocând că este gratuită, este lipsită de clor, s-au obișnuit cu gustul acesteia sau aplică principiul “dacă părinții și bunicii mei au băut toată viața apă de aici și n-au pățit nimic, n-o să pățesc nici eu”. În alte părți, nu este cunoscută prezența arsenului în apă sau informația circulă la nivelul populației mai mult ca un zvon decât ca o informație certă. Eu cred că a sosit momentul în care această problemă poate să fie rezolvată în întreaga Câmpie de Vest. Experiența de până acum sugerează că soluțiile aplicate la nivel local, deși pot fi eficiente în anumită măsură, nu rezolvă problema de ansamblu. La momentul actual, există capacitatea și expertiza pentru o abordare riguroasă și temeinică a situației. Pentru aceasta, este importantă inițierea unui dialog constructiv între autoritățile locale, autoritățile cu responsabilități privind calitatea apei și mediul academic. Formularea, elaborarea, dezvoltarea si implementarea unui program de marketing social (educație pentru sănătate), împreună cu stabilirea unor indicatori măsurabili a unui program de intervenție, reprezintă singura modalitate de a ameliora cunoștintele, atitudinile, practicile, in fapt comportamentul populației cu privire la utilizarea apei potabile cu conținut ridicat de arsen, mai ales în zonele în care apa este asigurată prin sisteme centralizate sigure. Cu alte cuvinte, prin inlăturarea expunerii, vom inlătura riscurile asociate, în condițiile unor costuri rezonabile, dar în același timp inițiind realizarea unor alianțe pentru rezolvarea problemelor la nivel comunitar. Actorii economici pot, la rândul lor, să sprijine aceste demersuri, prin suportul material pe care îl pot oferi comunității. În ceea ce privește grupul de cercetători clujeni, există deplina disponibilitate de a se angrena într-o acțiune menită să remedieze această situație.
– Este posibil ca prezența acestui element periculos pentru sănătatea populației sa aibă o cauza externă? Ce tipuri de activități industriale intensive pot cauza prezența arsenului în apa? Poate fi folosirea în agricultură a pesticidelor o cauză?
În trecut, arsenul intra în compoziția unor pesticide, spre exemplu așa numitul verde de Paris, un insecticid foarte puternic pe bază de arsen, folosit pentru combaterea gândacului de Colorado și a altor insecte dăunătoare. După cel de-al doilea război mondial, s-au răspândit pe scară largă pesticidele organice, care au înlocuit treptat compușii pe bază de arsen. Din această categorie a pesticidelor organice, aș aminti DDT-ul, scos și el din uz ceva mai târziu, datorită efectelor dezastruoase asupra viețuitoarelor.
Anumite ramuri industriale pot să elibereze arsen în mediu, între care industria extractivă și prelucrătoare a minereurilor neferoase, industria chimică și arderea combustibililor fosili în temocentrale sau în alte instalații de ardere. După cum am explicat mai devreme, în Bazinul Pannonic arsenul apare la adâncimi intermediare, ceea ce exclude ipoteza unei contaminări de la suprafață.
– Considerați că explorările sau exploatările petroliere din zona de vest a România ar fi putut fi cauza acestei concentrații ridicate a arsenului?
În literatura științifică pe care am consultat-o până acum, nu am întâlnit cazuri dovedite de contaminare cu arsen a apelor subterane în urma operațiunilor din industria petrolieră. Gândindu-mă la metodologia acestor operațiuni și la modul de apariție a arsenului în acvifere, nu reușesc să întrevăd o legătură între arsen și explorările sau exploatările de țiței și gaze. De altfel, lucrările din industria petrolieră se desfășoară punctual, pe când anomalia de arsen se întinde la nivel regional transnațional.
