Artă bănățeană, expusă la Timișoara în cadrul unui eveniment de anvergură. Ce...

Artă bănățeană, expusă la Timișoara în cadrul unui eveniment de anvergură. Ce invitați de marcă vor fi prezenți

0
DISTRIBUIȚI

Muzeul de artă va găzdui între 5 şi 7 noiembrie simpozionul naţional „Artă, societate şi cultură în România interbelică” aflat la prima ediţie, care va fi deschis miercuri, la ora 17.00. Tema vizează cercetări de istoria artei, istorie socială şi studii culturale, în contextul în care cercetările cu profil interdisciplinar au cucerit un teren enorm în sfera artelor şi ştiinţelor umaniste.

Au fost invitaţi să participe muzeografi, cercetători şi profesori din domeniile artelor, ştiinţelor umaniste şi social-politice iar studiile pe care aceştia le vor prezenta în cadrul sesiunilor pe durata celor trei zile, doresc să releve modul în care arta, muzica, arhitectura, instituţiile de cultură sau publicaţiile contribuie la un anume fel de interpretare a faptelor. Un interes aparte este acordat cadrului social-politic din anii interbelici şi felului în care au funcţionat relaţiile oamenilor în plan local sau naţional, integrate în context universal. Simpozionul pune accent pe abordarea interdisciplinară, emanciparea de sub influenţa paradigmei romantice care a dominat, decenii de-a rândul, cercetările de istoria artei şi de istoriografie din România, în care arta şi societatea au fost conceptualizate independent, fără ca manifestările artistice să fie evidenţiate ca un fenomen social.

Lucrările prezentate îşi propun o mai bună înţelegere a perioadei interbelice şi o înnoire a perspectivei istoriografice în consens cu orientările culturale contemporane. Pe parcursul celor trei zile ale simpozionului, acad. Răzvan Theodorescu, istoricul Adrian Cioroianu, prof. Ruxandra Demetrescu şi alţi 30 de invitaţi din Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Cluj, Arad, Timişoara sau Lausanne vor dezbate teme privind arta, arhitectura, literatura, istoriografia, publicistica, politica sau societatea românească din anii interbelici.


Simpozonul va fi urmat de publicarea celui dintâi număr al revistei ştiinţifice a muzeului de artă timişorean.

simpozion-afis

Simpozionul va fi ilustrat de expoziţia „Artă bănăţeană din perioada interbelică” concepută şi organizată de muzeograful Marius Cornea, care doreşte să ofere publicului o imagine a supra vieţii artistice din Banat în anii dintre cele două războaie mondiale.Expoziţia prezintă lucrări din perioada de început a modernităţii româneşti, semnate de artişti de marcă precum Julius Podlipny, Albert Varga sau Ferdinand Gallas. Creaţia artistică bănăţeană din acei ani a fost completată şi de mutarea Şcolii de Arte Frumoase de la Cluj la Timişoara şi totodată a profesorilor Alexandru Popp, Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Anastase Demian şi Romul Ladea, care au stimult viaţa artistică a oraşului. În perioada interbelică se remarcă reprezentanţi ai constructivismului, expresionismului şi postimpresionismului, naturile statice ale lui Emil Lenhardt, marinele lui Corneliu Liuba, peisajele lui Ion Isac şi portretele executate de Albert Krausz. Expoziţia cuprinde 39 de lucrări de pictură, grafică şi sculptură din Banat, aflate în colecţiile muzeului de artă. Vernisajul expoziţiei va avea loc în 5 noiembrie, la ora 17.30.

În 6 noiembrie, la ora 17,30, va fi vernisată expoziţia „Arta din Banatul istoric”, prezentată de muzeografii Dorina Pârvulescu şi Elena Miklosik. Aceasta va fi ilustrată cu lucrări laice de pictură bănăţeană din secolele XVIII-XIX, reprezentative pentru stilurile şi temele acestei epoci dar şi de pictură religioasă din secolele XVII-XIX – icoane sau pictură de şevalet – sugestive pentru viaţa culturală şi spirituală a Banatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.