Despre România dezgustului, după prima dezbatere electorală dintre Ponta şi Iohannis

Despre România dezgustului, după prima dezbatere electorală dintre Ponta şi Iohannis

3
DISTRIBUIȚI

Cred că în dimineaţa de după prima dezbatere dintre candidaţii la prezidenţiale, Victor Ponta şi Klaus Iohannis, să scrii un editorial e o sarcină tare grea. Nu o să evaluez prestaţia celor doi pentru simplul motiv că cititorii pot să judece şi singuri.

Nu nişte vorbe scoase de cei doi mă preocupă şi nici promisiunile lor. De ce spun asta? Un om nu poate schimba România în cinci ani de mandat. Sigur, poate avea un guvern bun, care să dea legi, putem face stânga, dreapta, dar nici Ponta şi nici Iohannis nu vor schimba nişte mentalităţi care ne fac de ruşine şi ne trag în jos ca şi popor. Citiţi mai jos câteva comentarii de după dezbatre.

„REPET: NICI PONTA,NICI HERR IOHAN NU SÎNT DEMNI DE POSTUL DE PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI .Sînt 2 derbedei jalnici, provinciali cu tupeu, creier sec şi ego imens. Asta-i caracterizează. În plus, sînt 2 MINCINOŞI ordinari care încearcă sa dreagă busuiocul. PREA TÎRZIU. NU MERITAŢI”.

„Singura explicatie logica a prezentei lui Iohannis la confruntare, unde a prestat catastrofal, este ca orgoliul sasului a fost zgandarit de scandalul cu găinile de azi şi a rupt lanţul cu care-l ţine Blaga şi a iesit la interval să se faca de râs ! Iohannis, was ist das ? Cred că şi lu’ Băsescu îi este ruşine..:))) De ruşinea lui Iohannis, zic, fiincă în 2009, deşi era în corzi pe ring graţie upercutului administrat de Răzvan Dumitrescu prin videclipul cu copilul lovit, măcar Base a gasit resurse interioare să continuie dialogul cât de cât..


Ponta nu l-a invins pe Iohannis !!! Candidatul lui Blaga şi Videanu s-a batut singur :)))”.

„În meciul asta,Klaus a fost de departe net superior în prestanţă şi susţinerea argumentelor,Ponta ca de obicei,cu fiţuici şi jocuri murdare + gargara made Iliescu recte Băsescu…”.

Aşa ne prezentăm. Ăştia suntem. Iar postacii ăştia care ne amuză sunt fie români de rând, ceea ce e grav, fie membri de partid care pornesc de jos, ceea ce e şi mai grav, pentru că peste câţiva ani ne vor fi prezentaţi ca alternative la vot. Domnilor, ce ne macină atât de tare de am ajuns atât de frustraţi? Dar mai ales ce pot face domnii Iohannis şi Ponta în acest sens, dacă noul preşedinte se anunţă ca un miracol care va aduce o schimbare, în vreme ce noi ne bălăcărim în voie în aceleaşi cocini ?

3 COMENTARII

  1. stimata loredana codrut. incet, incet, te dai pe brazda si scrii articole (foarte)acceptabile. daca ma schimbi poza d-tale oribila ( fata-i draguta dar freza, doamne iarta-ma) cred ca incep sa te plac.

  2. inchipuitiva daca in locul lui Iohan era Elena ,atunci sa vezi reiting pe toate televiziunile si cate doamne erau mandre de fminitatea lor ,ca de presedinte nu avem ce vorbi ,poate fi si Mos Teaca ca nu face mai putin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.