Doi TRAFICANȚI de droguri din Timișoara, GRAȚIAȚI de președintele Traian Băsescu. De...

Doi TRAFICANȚI de droguri din Timișoara, GRAȚIAȚI de președintele Traian Băsescu. De ce a luat decizia controversată

2
DISTRIBUIȚI

Preşedintele Traian Băsescu a dezvăluit că, printre graţierile pe care le-a făcut în ultimul an de mandat, se numără şi doi traficanţi de droguri din Timișoara, conform realitatea.net. „Eu am avut nişte criterii când am utilizat instituţia graţierii, ele s-au adresat aproape exclusiv bătrânilor şi femeilor cu mulţi copii. (…) Am doar o situaţie, din câte îmi aduc aminte, în cei 10 ani, în care am graţiat doi studenţi de la Timişoara pentru consum de droguri şi în plus, dincolo de ceea ce consumau, li s-au mai găsit în maşină 2-3 pacheţele de droguri şi au fost consideraţi şi traficanţi. Erau nişte copii. Mi-a fost milă. Sunt singurii oameni care aveau condiţii de detenţie pe care i-am graţiat”, a declarat Traian Băsescu, întrebat fiind dacă, printre cei pe care i-ar graţia, dacă ar fi pus în această situaţie, la final de mandat, se regăsesc şi Gigi Becali şi Gică Popescu.

Printre cei care s-au bucurat de clemenţa preşedintelui a fost o femeie cu cinci copii care furase câţiva bulbi de lalele.


O altă femeie graţiată de Băsescu a fost Jana Tiron, fostă asistentă şefă la secţia de ginecologie a Spitalului Comunal Vidra. Ea fusese condamnată pentru că a dat şpagă o găină şi 35 de lei ca să-şi angajeze o nepoată. Cea mai recentă graţiere făcută de preşedinte este pentru Crina Tănasă, mamă a şapte copii, condamnată fiindcă  a furat un telefon mobil.

 

 

2 COMENTARII

  1. nu ia gratiat degeaba si daca Basescu iar cunoaste personal ar fi bucuros ca nu a facut o gresala,,,,timpul a trecut de atunci,dar dosarele mai exista prin arhiva si tare as fi bucuros daca cineva s/ar uita pe ele si sa le fac publice, sa vedeti acolo dosare fabricate!!! si de catre cine…marele maestru in arta de a fabrica dosare Ciprian Nastasiu,oare ce a gindit presedintele cind a vazut ca amindoua dosare sunt create de exprocurorul C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.