Eveniment de neratat pentru adevăraţii iubitori de muzică electronică: celebrul Lee Burridge...

Eveniment de neratat pentru adevăraţii iubitori de muzică electronică: celebrul Lee Burridge mixează la Mooskea VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Binecunoscutul producător şi DJ Lee Burridge va mixa vineri, 15 noiembrie, la clubul arădean Mooskea, evenimentul anunţându-se unul de neratat pentru adevăraţii iubitori de muzică electronică.

Invitatul special al evenimentului a fost unul dintre primii DJ de muzica dance din Hong Kong. Construindu-şi constant profilul şi după ce a pus Hong Kong-ul pe harta clubbing-ului, el a devenit un dj internaţional. Odată cu dezvoltarea curentului clubbing în România, Lee Burridge a început să se îndrăgostească de scena muzicii electronice de aici şi a început să ne viziteze tot mai des.


Cu timpul, Lee a evoluat şi ca producător, iar în 2010 a lansat, împreună cu Mattew Dekay, piesa „Wongel”. A avut un imens succes, single-ul având suport din partea unor dj renumiţi ca Sven Väth, Radioslave,Tobi Neumann, Karotte, Dubfire, Tiefschwarz, Reboot, Nick Curly, Butch, Gregor Tresher, Monika Kruse, Simon Baker.

Pe parcursul acestui an, Lee Burridge a fost invitat să mixeze în cadrul unor evenimente deosebite, printre care se numără BPM Festival (Mexic), Ultra Music Festival, Coachella Festival, Sunwaves (România), iar de Halloween a fost invitatul special al party-ului All Hallows’ Eve în New York, unde au mai fost prezenţi Monkey Safari, Christian Löffler şi Bedouin. Evenimentul de la Arad va începe la ora 23.45 iar biletele costă 30 lei. Rezervările se fac la telefonul 0757124788.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.