Încăierare în troleibuz, cu amenințări și sticle sparte, la Timișoara. Care a...

Încăierare în troleibuz, cu amenințări și sticle sparte, la Timișoara. Care a fost motivul

1
DISTRIBUIȚI

Călătorii din troleibuzul 14 au avut parte, aseară, de un „spectacol” în urma căruia a fost nevoie de intervenția polițiștilor locali. În jurul orei 21.30, oamenii legii au fost sesizați că două persoane au provocat scandal și s-au luat la bătaie în troleibuz, în stația de la mall, iar una dintre ele a amenințat-o pe cealaltă cu un ciob provenit de la o sticlă spartă.

Bătăușii sunt C. Gheorghe, de 34 de ani, cu domiciliul în Timișoara, și G. Ioan, de 25 de ani, domiciliat în comuna Jamu Mare, județul Timiș. Pe scaunul din spatele primului a fost găsită și bucata din sticla cu care ar fi intenționat să-l lovească pe celălalt bărbat. Cei doi au declarat că s-au încăierat din cauza unor probleme conjugale. În timpul altercației, aceștia au deteriorat și o bară de susținere din troleibuz.


Persoanele în cauză au fost predate polițiștilor de la Secția 5 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încăierare prevăzută de articolul 198 din Codul Penal.

incaierare taietura

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.