Moment de sărbătoare la Spitalul Județean Timișoara. Cum se va numi cea...

Moment de sărbătoare la Spitalul Județean Timișoara. Cum se va numi cea mai mare unitate medicală din vestul țării, după 40 de ani de existență și ce amintiri are personalul FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Cel mai mare spital din vestul țării sărbătorește, astăzi, 40 de ani de existență. În toamna anului 1974, Spitalul Județean Timișoara își deschidea pentru prima oară porțile pentru pacienții veniți din toată regiunea cu o mie de paturi și 13 secții clinice. În cele patru decenii de existență, în unitatea medicală s-au salvat viețile a peste 1,6 milioane de români.

Pentru a marca cei 40 de ani de la înființare, conducerea spitalului a organizat, astăzi, o serie de acțiuni, încă de la primele ore ale dimineții. Astfel, în holul principal al unității medicale, un sobor de preoți a săvârșit o slujbă, iar apoi au fost dezvelite două plăci omagiale, una pe care scrie „40 de ani, 1974 – 2014, Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara” și alta dedicată profesorului Pius Brânzeu. De altfel, Marius Craina, directorul Spitalului Județean Timișoara, a dezvăluit că, în câteva săptămâni, unității medicale urmează să-i fie atribuit și numele doctorului Pius Brânzeu, părintele chirurgiei bănățene și unul dintre cei mai buni chirurgi pe care i-a dat școala de medicină timișoreană.

IMG_7072

Tot astăzi a fost lansată o monografie a spitalului și a avut loc o ședință festivă în amfiteatrul mare al unității medicale, la care au fost invitați să participe și medici, asistente sau muncitori care au lucrat în spital încă de la început. Printre cei prezenți în sală s-a numărat și Ștefan Chitescu, fostul șef al serviciului tehnic la Spitalul Județean Timișoara, care a militat pentru construirea unității medicale. „Când am venit aici, totul era pustiu în jur, spitalul era singur singurel în zonă, înconjurat de câini vagabonzi, era foarte izolat. Ulterior, s-a dezvoltat toată zona. Prima cărămidă a fost pusă la spital cu multă bucurie, pentru că spitalul era foarte necesar în acea perioadă. La început, am avut probleme cu tâmplăria, care era din stejar, dar lemnul a fost verde și când s-a uscat, s-a deformat și ferestrele nu se mai închideau, am avut probleme mari. Dar, după doi ani, am schimbat ferestrele”, a povestit Ștefan Chitescu.

Lazăr Fulger, șeful Clinicii II de Chirurgie din cadrul Spitalului Județean Timișoara, era student în anul patru la Medicină în 1973, când lucrările la unitatea medicală erau aproape finalizate.


„În vara lui 1973, noi, studenții de anul patru, am făcut muncă voluntară și am participat la ceea ce s-a numit curățenia pe șantier, am spălat geamuri, am amenajat saloane. În toamna lui 1973, căram cu roaba moloz”, își amintește medicul Lazăr Fulger.

IMG_7056

În prezent, Spitalul Județean Timișoara are în structură 23 de secții, cu 1.174 de paturi și 2.373 de angajați. De-a lungul anilor, aici au avut loc o serie de premiere medicale naționale sau regionale. „Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara reprezintă pentru mine nu doar locul de muncă, ci și locul în care am învățat și m-am format ca medic și ca om, o „Alma Mater” în adevăratul sens al cuvântului”, a afirmat Marius Craina, directorul unității medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.