Muncă ușurată pentru personalul medical de la Spitalul Județean Timișoara. Câte posturi...

Muncă ușurată pentru personalul medical de la Spitalul Județean Timișoara. Câte posturi urmează să fie deblocate

0
DISTRIBUIȚI

Conducerea Spitalului Județean Timișoara așteaptă ca de pe o zi pe alta Ministerul Sănătății să aprobe deblocarea, pentru a doua oară în acest an, a zeci de posturi. Solicitatea a fost trimisă ministerului în luna octombrie, reprezentanții celui mai mare spital din vestul țării au cerut deblocarea a peste 70 de posturi de medici, asistente, infirmiere, brancardieri sau registratori medicali.


„99% sunt șanse ca posturile să fie deblocate de Ministerul Sănătății în această săptămână”, ne-a spus Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara.

În această vară, alte 57 de posturi au fost deblocate în unitatea medicală timișoreană, pe care instituția își permite să le susțină din punct de vedere financiar. Posturile au fost deblocate în secțiile în care exista o criză acută de personal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.