O mamă a șase copii a găsit pe jos cardul și portmoneul...

O mamă a șase copii a găsit pe jos cardul și portmoneul unui elvețian bogat. Ce a făcut cu bunurile

1
DISTRIBUIȚI

O femeie a găsit zilele trecute pe stradă un portmoneu ce conţinea o mică avere. În acesta se aflau 2.000 de lei, 100 de euro şi un card cu 20.000 de lei, conform newsar.ro. Femeia nu a stat pe gânduri şi a anunţat imediat poliţia, pentru a preda obiectul găsit, în speranţa că va fi găsit proprietarul. „Un gest de omenie şi spirit civic a fost făcut în aceste zile de o arădeancă, mamă a şase copii. Andreea Marta Sterciuc, în vârstă de 32 de ani, a găsit pe stradă un portmoneu cu aproximativ 2.000 de lei, 100 de euro şi un card bancar.


Femeia a anunţat poliţistul de proximitate din zona în care locuieşte, restituind banii şi cardul care conţinea nu mai puţin de 20.000 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Poliţiştii au reuşit în scurt timp să identifice persoana care pierduse portmoneul, fiind vorba despre un cetăţean elveţian, administrator al unei societăţi economice, din judeţul Arad. Bărbatul a reintrat în posesia portmoneului cu banii şi cardul bancar, acesta mulţumindu-i femeii care i-a găsit obiectul pierdut şi a anunţat Poliţia.

„Conducerea Poliţiei arădene îi mulţumeşte doamnei Sterciuc Marta Andreea pentru atitudinea şi spiritul civic de care a dat dovadă, aceasta fiind un exemplu de urmat pentru concetăţenii noştri, care, de altfel, nu sunt la primul astfel gest de omenie”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

1 COMENTARIU

  1. Si generos elvetianul a dat cicolata la cei 6 copii. Glumeam. Cinste ei ca este Cine sa rasplateasca. Viata are probe de caracter pentru fiecare, Dumnezeu evlueaza si rasplateste . Ma intreb cine a fost probat de viata : mama a 6 copii ce a vrut sa atraga binecuvantari peste casa ei ,sau elvetianul ce bine stim ca sunt ,,darnici ”din neam in neam.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.