O statuie pentru Ponta

O statuie pentru Ponta

1
DISTRIBUIȚI

Dacă Victor Viorel câştigă alegerile, PSD-ul ar trebui să-i facă statuie. Nu vă uitaţi la sondaje, gândiţi-vă că partidul ăsta n-a câştigat niciodată Cotroceniul – Ion Iliescu le-a câştigat pentru el: prima dată în ’90, cu un electorat şi un scor rezonabile chiar şi pentru Kim Ir Sen, a doua oară în ’92, la o diferenţă ceva mai civilizată faţă de burghezo-moşierul Emil Constantinescu, şi a treia oară în 2000, când posibilitatea ca CV Tudor să iasă preşedinte a catapultat România la vot, pe o vreme semi-apocaliptică. Amintiţi-vă că, de la Ion Iliescu încoace, PSD a mai avut preşedinţia o singură dată, dar numai pentru o noapte şi doar în mintea lui Mircea Geoană.

I se reproşează lui Ponta că face tot ce e penibil posibil ca să câştige: pune rugăciuni electorale pe icoane, dă ordonanţă de dezlegare la traseism politic,  săvârşeşte minuni cash din buget. După care vorbeşte de fosta guvernare, la doi ani jumate după ce a ajuns prim-ministru. E şi normal. Niciun PSD-ist nu mai e sigur că a dat destul, după martiriul lui Năstase. Acest capitol din istoria partidului e o poveste de groază, care şi acum mai distruge copilăria tineretului social-democrat:  victorie cu 40% în primul tur, înfrângere în decisiv, decapitare politică într-un hotel de la marginea Bucureştilor, apoi Jilava via Rahova – şi toate astea după patru ani de guvernare aproape imperială.

Ţineţi cont că Victor Ponta lucrează în condiţii incomparabil mai grele decât Adrian Năstase.


Dacă politica ar putea fi considerată muncă, ar trebui să-l vedem în echipament de tăietor de sârme roşii legate la dinamită. Vă dau un singur exemplu: Viorel Hrebenciuc. Dacă era arestat acum 10 ani, ştirea ar fi fost difuzată pe tot ce-i băgat în priză, începând cu fierul de călcat. În zilele noastre, marele maestru al combinaţiilor a fost silit la un gest aproape legendar: s-a zidit în puşcărie ca să nu cadă construcţia electorală a candidatului PSD. Ce apăsare pe el, dar ce presine pe Ponta, când vede atâta sacrificiu pentru victorie şi sete de dreptate, după 21 decembrie.

Pe lângă toate astea, propaganda PSD s-au trezit în situaţia de a se bate cu un concept creat pe bani grei de publicitatea non-politică. Sloganul „Mândri că suntem români” (şi nu neamţ) lasă loc şi altor sentimente, cum ar fi „Uşuraţi că nu suntem în Ouagadougou” – unde doi militari s-au numit şefi de stat, după ce preşedintele a vrut să-şi prelungească primul mandat de 27 de ani.

Revenind la statuie, o văd cam aşa: Ponta, cu ochelari ăia, pe cal. Stânga pe hăţuri, dreapta pe lasou. La câtă ură s-au strâns în ăştia zece ani, la capătul lasoului nu poate fi decât Băsescu. Prăfuit, părăsit de servicii, distrus de voinicul PSD-ist. Pe poalele soclului, Udrea. Cu o mână se apără de copita dreapta-faţă, cu cealaltă cere îndurare. Sau amnistie, nu contează. În felul acesta, lumea se va uita la statuie, îşi va aminti de victoria de la două mii paişpe şi se va întreba: Cine naiba ar fi crezut că o dihanie politică de talia lui Băsescu va ajunge să lupte patetic pentru un moştenitor de 6% în sondaje?

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.