Pachet discografic deosebit şi invitaţi speciali, la concertul aniversar Pragu’ De Sus

Pachet discografic deosebit şi invitaţi speciali, la concertul aniversar Pragu’ De Sus

0
DISTRIBUIȚI

Împlinirea a zece ani de activitate a uneia din cele mai cunoscute trupe de folk-rock din Timişoara, Pragu’ De Sus, va fi marcată printr-un concert special care va avea loc duminică 7 decembrie la Casa Studenţilor, de la ora 19.00.

Evenimentul va avea parte şi de prezenţa invitaţilor speciali Mircea Vintilă şi Maria Răducanu. Cariera trupei a început în anul 2004, odată cu primele apariții scenice și cu editarea primului material discografic, „Decupaj Sonor”. Înființată de Călin Bârcean, Costel Răsuceanu, Marian Draghia și Constantin „Bebe” Borozan, Pragu’ de Sus a rămas, timp de un deceniu în prim-planul vieţii muzicale timișorene. Repertoriul abordat cuprinde sute de piese din sfera folk-pop-rock, dintre care peste 30 sunt compoziții proprii. Solistul Călin Bârcean și Pragu’ de Sus au redeschis culoarele folkului în zona de vest a țării, prin apariții regulate și colaborări de durată cu artiști precum Mircea Vintilă, Mircea Baniciu (cu care s-a înregistrat piesa „Nimeni, nimeni” în 2009), Ducu Bertzi, Marius Bațu și alții. Proiectele trupei au atras și muzicieni timișoreni, Horea Crișovan fiind prezent pe ultimele două albume Pragu’ de Sus.

„Vom încerca să marcăm cei 10 ani cântând cu artiști care ne-au inspirat și care ne-au fost aproape.


Vom lansa special pentru acest moment, prin casa de discuri A&A Records, un pachet aniversar care va conține cele trei albume compuse până acum: «Decupaj Sonor» (reeditat 2014), «Ultimul poet» (remixat si remasterizat 2014) si “Blocaj în verde» (apărut în 2013). Pe scenă vor urca toți cei au colaborat sau colaborează cu Pragu’ de Sus. Vor fi momente surpriză alături de Mircea Vintilă, prin care vă veți reîntâlni chiar și cu Florian Pittiș! Maria Răducanu e o artistă plină de sensibilitate, care vine din zona jazzului într-un dialog inedit cu folkul. Sunt multe provocări la care vă așteptăm să luați parte! Făcând curat prin «cămară», am înregistrat din nou hiturile “Buchet de reverii» (inclus ca bonus pe albumul Decupaj Sonor) și «M-am săturat» (de pe albumul «Ultimul poet»). La piesa «M-am săturat», vom prezenta în premieră un videoclip filmat recent la Timișoara. Înregistrăm concertul pentru un viitor album live, așa încât contăm foarte mult pe prezența publicului, pe care l-am respectat și l-am iubit în toți acești ani”, spune solistul trupei, Călin Bârcean.

Biletele pentru acest concert aniversar se găsesc la Casa Studenților şi magazinul MC Music (Piața Maria, Bv. 16 Decembrie 1989, Nr. 8) la preţuri cuprinse între 25 şi 50 lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.