Stare DEPLORABILĂ a drumului dintre zona Soarelui și complexul studențesc, după un...

Stare DEPLORABILĂ a drumului dintre zona Soarelui și complexul studențesc, după un an și jumătate. De ce sunt nemulțumiți bicicliștii FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Înainte de începerea lucrărilor la pasajul subteran de lângă podul Michelangelo, municipalitatea a decis să realizeze un traseu alternativ de legătură între sudul oraşului şi strada Pestalozzi, pentru a diminua parţial dificultăţile din trafic generate de această amplă lucrare.

Anul trecut, în perioada mai-iulie, a fost amenajat un tronson de drum de la intersecţia bulevardului Iosif Bulbuca cu bulevardul Sudului, până la strada Podeanu, pe lângă zona Heaven şi baza sportivă Poli 2, pentru a prelua o parte a traficului. Primarul Nicolae Robu vorbea atunci de o lucrare provizorie cu o lungime de aproximativ un kilometru, cu fundaţie, pietriş şi un strat de asfalt, care urma să fie realizată cu costuri reduse, deoarece făcea parte dintr-un proiect de viitor mult mai amplu. Lucrarea a fost încredinţată firmei Confort, care se ocupă şi de reparaţia străzilor în zona respectivă. Tronsonul ocolitor a fost făcut de la fundaţie dar chiar dacă s-a vorbit de un provizorat, lucrările s-au dovedit atât de proaste, încât până şi acest calificativ e mult prea pretenţios. Cei mai nemulţumiţi sunt bicicliştii, care spun că de la darea în folosinţă a străzii, pistele de biciclete au fost cârpite de vreo trei-patru ori pe porţiuni destul de întinse, după ce s-au înfundat în pământ sau asfaltul a zburat cu totul. Nici asfaltul de pe carosabil nu e în stare prea bună, prezentând numeroase crăpături care, la primăvară, vor face drumul aproape impracticabil.

Marcajul rutier n-a rezistat nici el prea mult, iar angajaţii direcţiei tehnice susţin că refacerea lui a fost necesară în acest an după intemperiile din anul care a trecut. Marcajul pus de curând n-a avut însă viaţă prea lungă şi s-a împrăştiat în toate părţile, desăvârşind mizeria din zonă. Refăcut la sfârşitul acestei veri, acesta se distinge prin liniile trase la întâmplare, din care mai există doar vagi urme peste vechiul marcaj. Cea mai mare parte a vopselei, sub formă de granulaţii mărunte, s-a desprins de pe asfalt şi s-a împrăştiat pe pista de biciclete, unde a poposit aşteptând să fie spulberată de vânt.

Lucrările de amenajare a traseului alternativ, în lungime de 375 de metri, au fost realizate prin metoda de stabilizare şi aşternere a unui covor asfaltic de către firma Confort S.A. În lucrare este inclus şi trotuarul cu o lungime de 400 de metri şi pista de biciclişti, care are 415 metri, valoarea lucrărilor ridicându-se la 349.627,68 lei, cu TVA inclus.


Marcajele pentru trotuare şi pista de biciclete au fost realizate de firma Rosign Cele de anul trecut au costat 4.479 de lei fără TVA dar suma cheltuită pentru refacerea acestora nu e cunoscută de angajaţii direcţiei tehnice, aceştia estimând că ea este aproximativ egală cu cea de anul trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.