Studenții de la Universitatea de Medicină din Timișoara vor învăța să opereze...

Studenții de la Universitatea de Medicină din Timișoara vor învăța să opereze pacienții pe manechine medicale. Când vor fi achiziționate primele echipamente de acest gen

0
DISTRIBUIȚI

Studenții de la Medicină vor fi mai bine pregătiți atunci când ies de pe băncile școlii. Și asta pentru că absolvenții care visează să devină medici vor știi cum să realizeze o operație, după ce vor exersa pe niște manechine cu senzori. Astfel de simulatoare vor ajunge și la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, dar și la restul universităților de acest gen din țară, în perioada următoare.

Anunțul a fost făcut de către Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, care a participat, în această săptămână, la o dezbatere la Cluj-Napoca.


Potrivit ministrului, manechinele medicale pe care să poată exersa studenții mediciniști din întreaga țară vor fi achiziționate din bani europeni, scrie Agerpres.

„În Romania, medicii operează direct pe oameni, fără să aibă practica aferentă, în afară de cadavre. Dar cadavrele nu țipă dacă ai mers pe invers. În Anglia, de exemplu, nu ai voie să operezi pe om până nu ai un număr de ore pe un simulator. E o idee care poate servi în două zone. O dată, pentru o chestie comercială, a doua pentru sănătate, pentru că vom dota cele zece UMF-uri din țară, vom face un proiect pe POS-CCE, așa cum am făcut și partea de angiografe. Deci, punem bani tot din POS-CCE, dotăm cele 10 UMF-uri cu astfel de echipamente -nu sunt scumpe, circa 100.000 de euro un astfel de echipament”, a explicat Eugen Teodorovici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.