Fabrica de chibrituri sau fabrica de ciocolată „Kandia”s-au numărat, şi ele, printre cele mai renumite întreprinderi ale oraşului în secolul trecut. Din gloria de altădată au mai rămas fragmente neînsemnate sau ruine dezolante, relicve ale unei istorii apuse şi, deopotrivă, uitate.
Fabrica de chibrituri
Prima fabrică de Chibrituri, Unsoare de Căruţă şi Produse Chimice din Timişoara, situată pe malul stâng al râului Bega, între străzile Crizentemelor, Căpitan Damşescu, splaiul T. Vladimirescu şi Preyer, a fost fondată în 1883 şi a aparţinut lui Karl Steiner junior. La înfiinţare, clădirile ei, care flancau o curte interioară, se întindeau pe o suprafaţă de 8.000 mp. Următorii proprietari au fost Alexander Kohn şi Josef Herzl iar din 1894 a funcţionat ca societate pe acţiuni. Baronul Feodor Nicolici, proprietar al domeniilor de la Rudna şi important bărbat de stat al imperiului, era preşedintele fabricii iar bancherul şi industriaşul Zsigmond Szana era directorul acesteia. La începutul secolului XX era sucursala unei societăţi anonime vieneze iar după război a devenit monopol al statului, care înregistra un considerabil profit. Fabrica s-a dezvoltat treptat, devenind cea mai mare din fostul imperiu austro-ungar. Avea mai multe secţii, în care se produceau chibrituri, unsoare de căruţă, lacuri, grăsimi şi creme de lustruit arme şi ghete, albăstreală pentru rufe. Fabrica avea 380 de muncitori permanenţi iar în perioada de vârf înregistra până la 445 de muncitori. Cu cele 56 de tipuri de maşini de care dispunea, prelucra anual 420 de căruţe de lemne şi producea 300 de vagoane de cutii de chibrituri (zilnic 40 de milioane de beţe), 30 vagoane unsoare de căruţă, 5 vagoane de grăsimi şi creme de lustruit, 100.000 de duzini de cutii de cremă de ghete şi albăstreală, 120.000 kg hârtie şi cca 80.000 kg clei, amidon din cartofi şi cereale. Produsele erau exportate până în Bulgaria, Egipt sau Imperiul Otoman. Utilajele, aduse din Germania şi Belgia, erau de acelaşi tip cu care se produceau şi faimoasele chibrituri suedeze.
Lemnul necesar se aducea din Caraş iar restul materiei prime din Germania şi Sicilia. Fabrica a continuat să funcţioneze şi în regimul comunist, până în 1963, când a fost comasată cu întreprinderea „Tehnolemn”, înfiinţată în urma naţionalizării din 1948 a mai multor ateliere particulare. Utilajele au fost mutate la Brăila, unde se înfiinţase o nouă fabrică de chibrituri, iar cea de la Timişoara s-a reprofilat pentru producţia de scaune pliante destinate exportului. Din vechea fabrică, astăzi se mai păstrează doar coşul acesteia, pe care se vede şi acum cuvântul „Gyufagyár” (fabrică de chibrituri), inscripţionat cu cărămidă de culoare mai închisă decât cea folosită pentru restul coşului.
Fabrica de ciocolată Kandia
Celebra fabrică de ciocolată timişoreană îşi are originile într-un mic atelier de bomboane înfiinţat în 1890 care, la început, lucra cu doar câţiva oameni. S-a dezvoltat de la an la an, cinci ani mai târziu fiind deja o adevărată fabrică. În 1909 a devenit societate pe acţiuni iar în 1917 a primit numele de „Kandia”. În timpul războiului a fost înfiinţată şi o nouă secţie, de marmeladă, pentru necesităţile armatei. A fost prima fabrică de ciocolată de pe teritoriul României de astăzi. La început, atelierul lucra pentru oraş şi pentru aşezările din preajmă dar începând cu anii interbelici mai ales, ciocolata pe care o fabrica a devenit cunoscută pentru calitatea ei, rivalizând cu bomboanele din ţările apusene. În acei ani, fabrica a cunoscut o dezvoltare remarcabilă: avea aproximativ 300 de angajaţi şi producea zeci de vagoane din cele mai fine bomboane de ciocolată. Nu mai era furnizor de dulciuri doar pentru Banat şi Transilvania, ci şi pentru Vechiul Regat, Basarabia şi Bucovina. Fabrica de Bomboane, Ciocolată şi Consertve S.p.A. aparţinea concernului Băncii Timişoarei, societate comercială pe acţiuni, care îi asigura capitalul necesar.
Rapida ei dezvoltare a impus, în 1923, ridicarea unei noi clădiri, cu patru etaje, pentru asigurarea producţiei cerute pe piaţă. Devenise una din cele mai importante fabrici din Timişoara şi întregul Banat, era dotată cu maşini moderne, inclusiv maşini automate pentru ambalarea produselor, şi se lucra în impecabile condiţii de igienă. După naţionalizarea din 1948 s-a înfiinţat Întreprinderea de Produse Zaharoase Bucureşti care a inclus mai multe fabrici de ciocolată din ţară, dar fabrica timişoreană şi-a păstrat renumele. Deşi şi-a continuat activitatea cu 800 de angajaţi, ciocolata fabricată aici devenise, în ultimii ani ai regimului comunist, marfă de contrabandă. În anii postdecembrişti, fabrica timişoreană a fost împinsă spre faliment de grupuri de interese din care făceau parte, printre alţii, Omar Hayssam şi Fathi Taher, care deţineau fabrica Excelent Bucureşti apărută după 1990.
În anul 2004, fabrica timişoreană a fost absorbită de cea din Bucureşti iar în 2007 a devenit parte a grupului Cadbury-Schweppes (Cadbury Romania).
Au urmat alte vânzări, s-a renunţat la numele Excelent şi cu toate că la Timişoara a fost lichidată concurenţa iar fabrica a fost abandonată şi închisă, marca veche de peste un secol a acesteia, „Kandia”, care i-a adus celebritatea, a fost păstrată, deşi actuala ciocolată cu acest nume nu mai are nimic în comun cu cea de tradiţie care se producea aici. După privatizare, beneficiarii s-au ales cu o marcă de renume şi cu câteva hectare de teren în centrul Timişoarei, pe care se mai află ruinele fostei fabrici.
Buna dimineata!