Un elicopter militar cu 10 persoane la bord S-A PRĂBUŞIT în judeţul...

Un elicopter militar cu 10 persoane la bord S-A PRĂBUŞIT în judeţul Sibiu

0
DISTRIBUIȚI

Un elicopter militar s-a prăbuşit, vineri dimineaţă, la limita dintre judeţele Sibiu şi Mureş, la bordul elicopterului aflându-se, potrivit ministrului Apărării, Mircea Duşa, opt persoane.

Surse oficiale au declarat, corespondentului Mediafax, că un elicopter militar s-a prăbuşit, vineri, în judeţul Sibiu, într-o zonă împădurită aflată între localităţile Laslea, Mălâncrav şi Iacobeni.

Potrivit primelor informaţii, în elicopter se aflau opt persoane, iar deocamdată nu se cunoaşte starea lor, informaţiile privind numărul victimelor fiind contradictorii.

Potrivit ministrului Apărării, Mircea Dușa, un elicopter de la baza militară Câmpia Turzii, cu 8 persoane la bord, se deplasa către Cincu.


Au fost trimise două elicoptere, unul al Armatei şi unul al SMURD. Condiţiile meteo în zona în care a avut loc accidentul sunt proaste, iar vizibilitatea este redusă. Apelul la 112 a fost făcut de unul dintre pasagerii elicopterului.

Duşa a declarat că în acest caz a fost sesizat Parchetul General.

Mai multe echipaje se îndreaptă spre locul accidentului, însă zona este greu accesibilă.

Potrivit căpitanului Cristian Mureşan, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mureş, instituţia a fost solicitată să intervină la locul accidentului, în care au fost implicate zece persoane.

UPDATE ISU Sibiu: Opt morţi şi doi răniţi, în urma prăbuşirii elicopterului

Opt persoane au murit după prăbuşirea elicopterului militar în judeţul Sibiu, iar alte două au fost evacuate cu elicopterul SMURD ajuns de la Târgu Mureş, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.