Urs CAPTURAT, după ce a dat iama în livada unui agricultor UPDATE...

Urs CAPTURAT, după ce a dat iama în livada unui agricultor UPDATE Animalul a murit

1
DISTRIBUIȚI

Un urs de doi ani a fost capturat de autorități, după ce un agricultor le-a solicitat ajutorul. Animalul a fost prins ieri, iar autorităţile sunt acum în alertă pentru că în zonă s-ar putea să vină acum și alți urși, în căutarea celui capturat, scrie newsar.ro. Ursul a fost prins la Rănuşa (comuna Moneasa), lucru care vine să confirme informaţiile potrivit cărora zona împădurită din partea de nord a judeţului a devenit în ultimii ani un teritoriu al celebrului prădător.

Potrivit lui Teodor Ţigan, directorul Direcţiei Silvice Arad, ursul a fost prins în laţ, în livada unui localnic. Speriat, animalul s-a urcat într-un măr, unde a fost tranchilizat de reprezentanţii Ocolului Silvic Sebiş – Moneasa. „Este vorba despre un urs tânăr, de aproximativ doi ani, ceea ce presupune că în apropiere se află şi mama acestuia”, a declarat Teodor Ţigan, în exclusivitate, pentru newsar.ro.

Conform şefului Direcţiei Silvice, în zonă au mai fost semnalate urme de urs, dar este pentru prima dată în ultimii ani când un asemenea animalul a fost văzut şi capturat. După ce a fost adormit cu tranchilizant, ursul a fost pus într-o cuşcă metalică şi eliberat în masivul Codru Moma, la graniţa dintre judeţul Arad şi Bihor.

urs-Moneasa-capturat

Reprezentanţii Direcţiei Silvice Arad fac apel la localnici să fie vigilenţi atunci când se deplasează în pădure.


„Fac un apel la cetăţeni să fie atenţi atunci când merg la pădure, pentru că e clar că dacă un urs atât de tânăr a coborât până în livada unui localnic, în apropiere se află şi mama acestuia. Cu alte cuvinte, în pădurile din zonă există urşi şi avem dovada clară a acestui lucru. Urşii s-au înmulţit în ultima perioadă, beneficiind de un cadru legislativ care îi protejează, şi au fost semnalaţi frecvent în afara arealului lor obişnuit”, a precizat Teodor Ţigan, directorul Direcţiei Silvice Arad.

Mircea Mecheş, şeful Ocolului Silvic Sebiş – Moneasa, a declarat pentru sursa citată că animalul nu a fost rănit ca urmare a faptului că a fost prins în laţ, fiind eliberat ulterior în cele mai bune condiţii.

UPDATE Dacă ieri autoritățile anunțau că animalul a fost eliberat în cele mai bune condiții, ursul capturat vineri, la Moneasa, a murit în cele din urmă, autorităţile urmând să stabilească ce anume a condus la moartea animalului, scrie newsar.ro.

Cadavrul acestuia a fost trimis la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, pentru efectuarea autopsiei. „Cadavrul animalului se află la noi iar luni dimineaţă vom efectua autopsia, pentru a stabili cu exactitate cauzele morţii. De asemenea, vom preleva probe de sânge, păr şi piele, pentru stabilirea speciei”, a declarat Viorel Agud, directorul DSVSA Arad.

Foto: newsar.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.