Veşti proaste pentru primarul Nicolae Robu, din propria ogradă. Ce spune şeful...

Veşti proaste pentru primarul Nicolae Robu, din propria ogradă. Ce spune şeful Direcţiei Fiscale despre cum decurg procedurile de implementare a taxelor pe paragină şi poluare

0
DISTRIBUIȚI

În urmă cu câteva săptămâni, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, anunța nu mai puțin de două noi taxe pentru a pune capăt unor situații deranjante pentru locuitorii urbei de pe Bega: poluarea produsă de anumite companii și terenurile lăsate în paragină care strică aspectul orașului. Soluția edilului șef? Taxă pe poluare și taxă pe paragină, sarcini exprese pentru Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara.

Contactat pentru a ne oferi detalii legate de modul în care decurge implementarea celor două taxe, șeful Direcției Fiscale, Adrian Bodo, ne-a explicat că „legat de taxa paragină momentan analizăm cum ar fi mai bine de facut.


Avem două variante. Prima ar însemna să aplicăm amenzi acolo unde nu se respectă legea. A doua ar fi legată de faptul că avem un HCL care spune că oamenii trebuie să cureţe terenurile. Trebuie să ne vedem cu colegii de la Mediu, dar eu m-am gândit că îl notific pe proprietari, să am confirmare că au primit notificarea și să le atrag atenţia apoi că dacă nu curăță terenul intervenim noi. Practic, taxa s-ar referi la serviciul pe care îl prestăm noi pentru a curăța terenul”.

Despre taxa pe poluare, Bodo spune că „lucrurile sunt puțin mai complicate. Despre asta vorbim de doi ani, avem deja o taxă pe Legea 58, de 200 de lei, pentru toate companiile care poluează. Pentru a impune o altă taxă trebuie să ai studii, dovezi şi apoi să fac o taxă care practic să acopere cheltuielile administrației cu curățirea mediului”.

Șeful Direcției Fiscale a mai spus și că dacă imediat după alegeri va avea loc modificarea Codului Fiscal taxa pe paragină la putea fi impusă din anul 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.