Cadou din partea pictorului Ștefan Câlția la închiderea expoziției de la Muzeul...

Cadou din partea pictorului Ștefan Câlția la închiderea expoziției de la Muzeul de Artă. Ce a lăsat orașului

0
DISTRIBUIȚI

Expoziţia „Ştefan Câlţia. Locuri”, care a stat pe simezele muzeului de artă timişorean aproape două luni de zile şi care a fost un eveniment artistic de mare ţinută în viaţa culturală a oraşului, s-a închis vineri după-amiază, în prezenţa artistului şi a tuturor celor care au contribuit la realizarea şi reuşita prezentării creaţiei şi traseului artistic din ultimul deceniu al cunoscutului pictor. Ştefan Câlţia a fost gazda unei dezbateri purtate pe marginea lucrărilor prezentate în expoziţie dar şi a originilor operei sale.

Artistul a donat muzeului o lucrare de pictură în ulei pe pânză, al cărei nume este „Valea fagului”. „Timişoara este oraşul în care mi-am petrecut primii ani ai formării, sub îndrumarea celui dintâi mentor, profesorul Julius Podlipny.


Acum, la finalul expoziţiei mele, mă bucur să pot dărui timişorenilor lucrarea „Valea fagului”, ca semn al legăturii mele cu aceste locuri şi oamenii acestei minunate urbe” a mărturisit Ştefan Câlţia cu prilejul închiderii expoziţiei.

valea-fagului caltia

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.