Care este originea cuvântului „Revelion”? Istoria momentului festiv, rezumată de un profesor...

Care este originea cuvântului „Revelion”? Istoria momentului festiv, rezumată de un profesor timișorean

5
DISTRIBUIȚI

Ziua de 31 decembrie este, calendaristic, ultima zi din an, iar noaptea este cunoscută ca fiind trecerea dintre ani când se sărbătorește Revelionul și implicit, venirea Anului Nou. E ușor de intuit faptul că „revelion” provine din limba franceză, însă nu mulți știu că, la origine, cuvântul însemna cu totul altceva decât ceea ce reprezintă în vremurile moderne.

Cuvântul „revelion” este de fapt un neologism împrumutat din limba franceză, de la „réveiller”, care înseamnă „a se trezi”, „a fi treaz”. La început, s-a folosit cuvântul „revellion”, tot din limba franceză, care desemna o masă luată noaptea târziu. Apoi s-a folosit pentru masa târzie din seara de Ajun al Crăciunului.

„Abia dupa 1900 a ajuns să denumească exclusiv noaptea dintre ani. De ce abia dupa 1900? Simplu, fiindcă trecerea dintre ani nu are vreo semnificație religioasă. Creștinii, de pildă, îl sărbătoreau în 1 ianuarie pe Sfântul Vasile cel Mare, fără a marca începutul noul an astronomic. În vechea Roma, Anul Nou cădea la 1 martie, fiindcă venirea primăverii simbolizează cu adevărat înnoirea. În timpul lui Cezar, astronomul Sosogene a fixat începutul de an la 1 ianuarie. Câteva secole mai târziu, Carol cel Mare revine la 1 martie, după care diverșii regi sau creștini au început anul în șase ianuarie (de Bobotează), de Crăciun, de Paște, de 1 aprilie, sau de 1 septembrie”, a spus prof.


dr. univ. Marcel Tolcea, din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Tot Marcel Tolcea ne-a mai explicat că, în 1565, Caterina de Medici a hotărât, prin edict, că anul începe la 1 ianuarie și nu la 1 aprilie. Ca reacție la decizia celebrei regine, francezii au continuat să își sărbătorească, în glumă, începutul de an la 1 aprilie, când făceau tot felul de farse. De aceea, în zilele noastre, data de 1 aprilie este cunoscută ca fiind ziua păcălelilor.

„Din punct de vedere teologal, chestiunea începerii anului a fost definitiv lămurită de papa Grigorie al XIII-lea. Grigorie al XIII-lea a hotărât că ziua de 1 ianuarie va fi și pentru biserica catolică prima zi a anului. Cu această ocazie, calendarul a recuperat si defazările, întârzierile anului calendaristic faţa de cele ale anului astronomic. În total, 10 zile, astfel că ziua de 5 octombrie 1582 a devenit 15 octombrie. De la Papa Grigorie încoace, calendarul se numește gregorian, spre deosebire de cel anterior, numit, în cinstea lui Cezar, iulian”, a mai spus Tolcea.

Odată cu trecerea timpului, au apărut și superstițiile sau obiceiurile care trebuiesc respectate pentru ca anul ce vine să fie cât mai bun. Se spune că de Anul Nou trebuie să ai o casă curată, haine curate și să porți ceva de culoare roșie. De asemenea, Anul Nou nu trebuie să te găsească fără bani în buzunar, iar dacă ai un pahar în mână e și mai bine, deoarece se spune că va fi un an mai vesel. Dacă te ții de mână cu persoana iubită la trecerea dintre ani, sigur vei avea noroc în dragoste, iar dacă vei aprinde o lumânare sau vei lăsa o lumină aprinsă în casă în noaptea de Anul Nou, vei avea un an luminos și îmbelșugat.

5 COMENTARII

  1. Rușine sa nu știti istoria neamului, Revelion nu este francez ( A rivela) a scoate la iveala. Se are in vedere chind a fost taiat „PREPUTUL” lui Isus… A fost scos la iveala și sa taiat 1 ianuarie. Iar Anul Nou la stramoși este dupa SOARE , Dupa NATURA… nu dupa politica. Prima zi al anului este 21 Martie, la stramoșii Ariani se numea ( NISSAN ) Noul fiu, Noul Soare. In acea zi de echinocţiu Soarele trece in partea de sus al cercului zis CUPOLA, Cupola cerului… Și in 21 Iunie este in Solstiţiu zis Cupola Ivan. 21 septembrie este prima zi al Toamnei. Pe 21 Decembrie prima zi al ernei este punctul cel mai jos al Soarelui numit KARACIUN la SLAVI, tot dela Slavi sa luat Craciun in traduicere /Cea mai scurta zi al anului „karoce ON”. Apoi di 25 Decembrie SOARELE RENAȘTE ! Și nici o religie ! doar natura Creatorului ! Incepe sa lungeasca ziua luminoasa (RAdaCI ) Soarele RA da Energia Ci, ” etimologia cuvintului – rădacina” pentru ca se afla in partea de jos al cercului ceresc. Apoi iar sin 21 Martie se incepe ANUL NOU. Din 21 martie se numara Lunele !!! LA stramosi dar politika le a schimbat rinduiala, 7 = Saptembrie, 8 = OPTombrie, 9 = NOUembrie, 10 = DECEmbrie…Nu va tradati sufletul neamului pentru magia neagra a politicei, italienii respecta in popor zilele soarelui si stiu ca 21 Martie este prima zi a Primaverii ( prima de a veni VARA ) Vara inseamna SE PLIMBA SOARELE RA ( tot din Slava ) Jaratic – tot din Slava JARA= caldura, La italieni ( a se Spala se zice LaVare… ei se spalau doar chind venea VARA ). Cuvintul IAR provine tot de la Slavi , Italienii zic „chiaro” Englezoii zic Year din Slava =YARKII ( LUMINOS ), deci pe 21 Martie IARILA=SOARELE LUMINOS INCEPEA UN NOU CERC si nu (Anus), IAR=YARILA Ярило =IARKII=Year (HAppy New Year) tot din Slava ( Хапнуть Новый ЯР )

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.