CONDAMNARE Deputatul timișean Niculae Mircovici, șase luni de închisoare cu suspendare. Cum...

CONDAMNARE Deputatul timișean Niculae Mircovici, șase luni de închisoare cu suspendare. Cum a încălcat legea

2
DISTRIBUIȚI

Deputatul Niculae Mircovici a fost a fost găsit vinovat de conflict de interese, de instanţa supremă, pentru că şi-a angajat soţia la biroul său parlamentar, el fiind condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare, scrie Mediafax.

Instanţa supremă a dispus ca Mircovici să aibă un termen de încercare de doi ani şi şase luni.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la aceeaşi instanţă.

Deputatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului instanţei supreme, în martie, şi, potrivit rechizitoriului procurorilor, Niculae Mircovicia propus angajarea soţiei sale pe post de referent în cadrul biroului său parlamentar şi a avizat contractul individual de muncă al acesteia, pe o perioadă determinată, respectiv din ianuarie 2009 până la sfârşitul mandatului 2008-2012. În baza acestui contract, soţia lui Mircovici a obţinut venituri de 20.387 de lei.

Niculae Mircovici este deputat din partea Uniunii Bulgare din Banat – România, în prezent fiind secretar al Camerei Deputaţilor.

În noiembrie 2013, Agenţia Naţională de Integritate a solicitat Parchetului instanţei supreme să îl cerceteze pe Niculae Mircovici pentru conflict de interese, pentru angajarea soţiei sale la Biroul Parlamentar din Circumscripţia electorală nr.


35 Timiş. Deputatul Nicolae Mircovici declara atunci, pentru Mediafax, că soţia sa a lucrat în 2009, timp de un an, la biroul său parlamentar, pentru că era în şomaj şi mai avea un an până la pensionare anticipată.

„Soţia mea a lucrat în armată şi, în urma restructurărilor din 2009, postul respectiv la financiar a fost desfiinţat şi ea a intrat în şomaj. Mai avea un an de zile până la pensie şi a fost angajată la cabinetul meu parlamentar de către Camera Deputaţilor, după ce am înţeles că nu exista niciun impediment la această problemă”, spunea Mircovici.

Acesta preciza că soţia sa a lucrat un an la biroul lui parlamentar, după care a ieşit la pensie.

2 COMENTARII

  1. domnule deputat mircovici, ar trebui sa il imitati urgent pe prietenul si tovarasul dvs. de campanie rosie, titu bojin, care a si demisionat deja din toate functiile detinute, atit la partidul lui cit si la CJT. Astfel veti inceta sa ii faceti de rusine pe bulgarii din Banat, care si-au pus toata increderea in dvs. de om onest si care sa ii reprezinte.
    Nu va este rusine, d-le deputat, ca dupa ce ati facut o campanie agresiva in favoarea psd/ponta impreuna cu bojin, probabil tocmai in ideea de a scapa de acest dosar daca iesea ponta, a doua zi dimineata, dupa ce a castigat Dl. Klaus Iohannis, sa postati „Guten Morgen!”.
    Timpul dinozaurilor comunistoizi hoti, lasi, parsivi, a trecut, lasati comunitatea pe care o reprezentati cu tupeu inca, sa isi aleaga oameni mai vrednici si mai eficienti si care sa ii poata reda demnitatea si bucuria de a face parte din aceasta minunata regiune.

  2. Cati amarati ajung in somaj cu putin inainte de pensie si nu ii angajeaza nimeni .O scarba care a profitat de pozitia sa side banii publici .

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.