De ce mi-e rușine că sunt româncă: 1. ”Sil-vu-ple”

De ce mi-e rușine că sunt româncă: 1. ”Sil-vu-ple”

12
DISTRIBUIȚI

Au trecut doar câteva zile de când am trecut prin rușinea vieții mele. Una nouă. De fapt una pe care am mai cunoscut-o în trecut, dar care, spre bucuria mea, nu a mai apărut în peisaj. Până acum.

Mi-a fost din nou rușine că suntem români.

În câte feluri penibile, dar de un penibil dus la extrem, de la stat în coate, cu fundu-n sus, la întins mâna cu privire hidoasă și replica ”sil-vu-ple” credeți că se poate acționa? Am numărat cu zecile. Apoi m-am plictisit să număr, scârbită. ”Sil-vu-ple” întins pe jos, pe carton. ”Sil-vu-ple” cu fundu-n sus, și baticul tras până peste ochi.


”Sil-vu-ple” mergând pe stradă. ”Sil-vu-ple” cu mâna întinsă la intrarea în magazine. ”Sil-vu-ple” cu un copil în brațe. ”Sil-vu-ple” cu un copil în brațe și un altul în cărucior. ”Sil-vu-ple” după gunoieri. ”Sil-vu-ple” cu o cățea proaspăt fătată și puii alături. Că, biensur, oamenii occidentali sunt sensibili la soarta animalelor. Nu sunt xenofobă; însă trebuie să spun că toți concetățenii mei români aparțineau unei anume etnii. Români care, și ei, trăiesc în diaspora. În cătarea unui trai mai bun. „Pentru că în România nu avem drepturi”. Oameni cu identitate, pașaport și drept de vot. Care se înghesuiau pe fiecare metru pătrat disponibil să beneficieze de mila publică, o adevărată rețea de cerșetori beneficiari de „libera circulație” a persoanelor în minunata Uniune Europeană.

P.S.  Nu sunt mândră că mi-a fost rușine cu semenii mei. Sunt tristă.

12 COMENTARII

  1. Ce ai vazut tu pe strazile Frantei se intampla si cu complicitatea statului francez si ale autoritatilor sale. Nu ai sa auzi „Bitte” pe strazile Germaniei, pentru ca acolo nu este permis asa ceva, exista legi si exista organe care le impun. In Franta subiectul tiganilor este unul de manevra electorala si se prefera lasarea lor pe strada pentru a fi folositi in campanii murdare si pentru a instiga la ura si discriminare impotriva Romanilor…

    • te contrazic Bogdane,si in Germania e plin de tigani din Romania,doar ca in Germania daca esti agasat de ei,dai telefon si intr-o secunda e politia acolo.Naiba sa-i ia de tigani mizerabili,nu vor sa lucreze,doar sa stea cu mana intina.Prost e cel care da un ban!!!!!

  2. Salutare la toata lumea. Bogdan,trebuie sa te contrazic:Am intalnit in Marburg un „cetatean Roman(tigan) si dupa cunoscuta ” Bitte 1euro” mi-a spus in romaneste sa-i mananc p..a.Si eu i-am raspuns tot in romaneste:ca nu-l iau in seama,dar mi-e rusine cu asemenea „Romani”

  3. Exact acelas lucru este si in Salzburg din pacate.Din vara asta s-a umplut orasul de cersetori romani (de fapt romi )si chiar ma feresc sa vorbesc romaneste cand ii vad pe aproape.Mi-e rusine ca trebuie sa imi fie rusine ca provenim din aceeas tara.

  4. Un bun prieten din copilărie (inginer) a plecat cu familia în Canada. Şi când s-a întors în vizită, cei doi copii ai lui nu mai ştiau româneşte …
    L-am întrebat că ce face …. La care el a răspuns că vrea să uite copii că sunt români… şi că acasă nu se mai vorbeşte în limba română dacât în engleză!
    Şi acest om … român … este … oltean ! Eu sunt bănăţean, dar ăsta e oltean.
    Astea sunt urmările !!!

    • Mare bou si asta! S a urcat scroafa 1n copac si nu mai vorbeste decat englezeste. S a dat dracu olteanu`!

  5. Daca guvernul le-ar interzice iesirea din tara s-ar rezolva problema ff simplu problema iar noi romanii am putea circula prin Europa fara sa ne crape obrazul de rusine.

  6. Iti este rusine ca esti romanca pe simplu motiv ca esti proasta.
    Tu crezi ca puscariile din Franta sunt pline de romani sau de francezi? Cersetori si tigani francezi n ai vazut?
    Nu fi proasta si nu identifica Romania cu cativa tigani cersetori.

  7. Cred că sentimentul mândriei de a fi român nu ține de faptul că unii cetățeni ai României (aparținând sau nu unor minorități naționale) au un comportament care nu-i caracterizezează pe marea majoritate a cetățenilor acestei țări.Mândria de a fi român o ai sau nu!Motive de a o „pierde” ca să justificăm că nu o mai avem se pot găsi o sumedenie zilnic, stimată d-nă jurnalist.Cred că problema cetățenilor de „o anume etnie”, cum îi numiți d-voastră, în cazul în care ei sunt cetățeni români, aparține în primul rând autorităților române, apoi celor europene. Atâta timp cât Statul Român nu este în stare să-i determine pe toți cetățenii români să respecte legile României, adică să creeze premisele ca toți copii, indiferent de etnie, să meargă la școală, să aibă parte de educație, această problemă nu se va rezolva.Nu este drept din partea d-voastră să-i considerați doar pe ei vinovați că au ajuns ˂˂să beneficieze de mila publică, o adevărată rețea de cerșetori beneficiari de „libera circulație” a persoanelor în minunata Uniune Europeană˃˃.Aceste afirmații nu vă fac cinste.Sunt și printre românii neaparținători unei „anume etnii” asemenea personaje, preponderent cei care nu au avut acces suficient la educație și apoi la șansa de a avea un loc de muncă.Câte fonduri s-au atras în România de la UE pentru a rezolva această problemă v-a interesat cumva?Care sunt rezultatele implementării acestor proiecte?Sunt doar pe hârtie sau există deja beneficiari?Au oare acești beneficiari un alt comportament?Sau aspectele acestea nu sunt interesante.
    În expresia „Mi-a fost din nou rușine că suntem români.” sper că nu m-ați inclus și pe mine.Nu v-am desemnat ca român să vorbiți în numele meu.Mulțumesc pentru înțelegere.Eu pot fi cel mult revoltată ca român că ai mei concetățeni au ajuns să cerșească milă.

    • Ai dreptate Monica, asta am vrut sa spun si eu dar am folosit un vocabular nepotrivit . Imi cer scuze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.