Deşi DNA anchetează tranzacţia, considerată ilegală de Curtea de Conturi, primarul Robu...

Deşi DNA anchetează tranzacţia, considerată ilegală de Curtea de Conturi, primarul Robu vrea să dea alţi bani pentru afacerea „Acvariul”

0
DISTRIBUIȚI

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, vrea să închidă afacerea „Acvariului”, chiar dacă Curtea de Conturi a constatat că municipalitatea şi-a dat singură o mare ţeapă cu schimbul de terenuri, iar DNA a ridicat documentele într-o anchetă care este în plină desfăşurare. 

Schimbul de terenuri ,realizat cu SC Al Fer Crom Design SRL şi SC Art SRL prin care primăria oferea nu mai puţin de trei terenuri în valoare de 1,1 milioane de euro situate pe Piața 700, Calea Bogdăneștilor și strada Ap. Petru și Pavel, pentru demolarea Acvariului din Piaţa Victoriei şi eliberarea subpasajului de la Piaţa Victoriei, a rămas neifnalizat.


Asta pentru că terenul situat pe strada Sf. Ap. Petru și Pavel nu a putut ajunge în posesia proprietarilor Acvariului fiindcă acesta nu aparţinea Primăriei Timişoara şi a fost promis în 2012 cu speranţa că guvernul îl va trece în posesia municiaplităţii.

Astăzi consileirii locali vor avea pe masă un proiect de hotărâre de consiliu local care prevede exproprierea prorietarilor Acvariului pentru ca afacerea să fie perfectată. „Unul dintre terenurile negociate a făcut obiectul unor solicitări repetate către Guvernul României prin Ministerul Finanţelor Publice, de trecere în proprietatea Municipiului Tumişoara (…) până în prezent Guvernul României nu a emis hotărâre de guvern privind atestarea acestui teren în proprietatea Municipiului Timişoara” se arată în referatul proiectului. Tot acolo consilierii sunt informaţi şi că „dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor identificate ca SAD 1, SAD 2 şi SAD 3A (…) proprietatea SC Al Fer Crom Design SRL afectate de investiţia de utilitate publică locală denumită Inel I centură” se va face „prin expropriere, la preţul de 118.319 euro fără TVA, stabilit prin raportul de evaluare întocmit de SC Consultim SA”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.