Despre monumente şi eroi (II). Povestea monumentelor din Timișoara dedicate Revoluției din 1989. Figura Umană FOTO

Continuăm povestea începută ieri, despre monumentele revoluţiei, ce înseamnă acestea şi care este mesajul transmis de artist. Dacă în materialul precedent ne-am preocupat de reprezentarea curcii şi simbolistica acesteia în monumentele închinate martirajului, azi vom citi împreună reprezentări ale figurii umane.

Pe Calea Lipovei este ridicată sculptura marelui Paul Vasilescu (n. 1936-d.2012) – Eroica, sculptură figură întreagă, amputate fiind ambele mâini, iar picioarele secţionate. Registrul de interpretare trebuie urmat pe trei paliere, postamentele circulare şi tălpile în formă de semisferă, picioarele secţionate şi cap, tors cu mâini amputate. Cele două postamente circulare suprapuse simbolizează universul, picioare secţionate, amintesc de răni, dar şi de verticalitatea eroului, iar ceea ce multă lume numeşte „fustiţa” reprezintă în viziunea artistului cerurile spre care s-au înălţat aceşti eroi. Dincolo de ceruri trecem în alt palier de lectură, respectiv figura eroului cu mâinile amputate, înscrisă în aşa-cunoscuta cruce egipteană, crucea în T cu oval (capul). Acest simbol a fost preluat de primii creştini, copţii, şi reprezenta viaţa de după moarte. Simbolistica acestei cruci ancestrale, una dintre primele cunoscute în istorie, relaţionează viaţa cu moartea, raiul cu pământul, universul cu aer şi apă, dătător de viaţă. Forma de cheie a acestei cruci încurajează credinţa că ar putea deschide porţile raiului. Astăzi acest simbol a devenit un simbol al păcii şi adevărului.

Învingǎtorul, sculptură a lui Constantin Popovici (n. 1938-d. 1995), expusă pe bv. Tache Ionescu, este mai puţin încifrată în simbolistică, are ca geometrie ţinuta unui obelisc, iar ca elemente sugestive sabia şi cârja. Sabia aminteşte de cuvântul lui Dumnezeu (Efes. VI, 12, 17; Evr. IX, 12), dar este şi cel mai puternic simbol al adevărului. În toate reprezentările Justiţia este cu sabia ce desparte bine de rău, arhanghelul Mihail luptător pentru dreptate şi adevăr este cu sabie, apostolul Pavel este cu sabie, Gheorghe este cu sabie sau cu lance, luptându-se cu creaturi ale răului. Partea dreaptă a sculpturii, picior amputat, braţ amputat, cârje, este trimiterea spre rănile fizice, mesajul fiind unul al victoriei obţinută cu mâinile goale, cum de fapt s-a şi întâmplat în 1989. Portretul învingătorului este extrem de sugestiv, privire pătrunzătoare, fermă, de neclintit.

Béla Szakáts realizează cea mai reprezentativă sculptură dedicată momentului, Omul Ţintă, expusă în spatele Bisericii Mizericordienilor, la intrarea în Spitalul de Oftalmologie.

Béla Szakáts este părintele şcolii de sculptură timişoreană şi unul dintre cei mai importanţi sculptori ai oraşului. Realizată în manieră expresionistă, dar acel expresionism pe care îl regăsim atunci când vrem să definim curentul în sine, sculptura nu suportă nici un fel de interpretare hermeneutică, fiind atât de puternic sugestivă, încât te îngenunchează. Sculptura înfăţişează un erou, surprins în momentul răpunerii sale. Ce ar fi totuşi de discutat este hiperdimensionarea mâinilor în relaţie cu întregul, aceasta fiind pe de-o parte una dintre figurile de stil ale expresionismului, dar poate fi şi metafora mâinilor goale, lipsa de apărare, nevinovăţia celor care au fost ţinte vii. Torsul este stilizat sub formă de inimă-scut, ca un mesaj că numai credinţa le-a fost acestor eroi armă.

Petru Jecza (n. 1939- d. 2009), cel mai important sculptor timişorean contemporan, realizează pentru oraş două sculpturi, Martirii, expusă în spatele muzeului Banatului şi Pieta în faţa băilor Neptun. Sculpturile dedicate in memoriam 1989 sunt încărcate de mesaj atât conceptual, cât şi plastic. Martirii, încadrată în geometria cubului, sugerează o rocă, un munte, din care se decupează fiinţe orizontale, aglomerate una peste alta, fără nume, fără identitate. Martirii sunt piatra de temelie a unei societăţi, sămânţa creştinismului, rezistenţa. Privind sculptura, dincolo de realitatea odioasă a celor întâmplate cu morţii din 17 decembrie 1989, sugestia este una cât se poate de explicită: sedimentul, baza, structura libertăţii cucerite atunci, are ca temelie moartea unor oameni. Să nu uitaţi asta niciodată!

Pieta nu respectă canonul clasic al temei, unde mama îşi jeleşte fiul ucis, şi nu reprezintă neapărat ideea de erou, martir, este totuşi in memoriam decembrie 1989 prin ideea de Pietă. Pieta simbolizează suferinţa mamei. Peste 3000 de mame au suferit în acele zile, unele şi-au văzut copii scăpaţi din închisoare, altele şi-au văzut copii vindecaţi de răni, altele nu i-au mai văzut niciodată şi nu i-au mai găsit niciodată.

Eroi sunt cei care şi-au păstrat raţionamentul şi umanitatea intacte în faţa suferinţelor groaznice. Eroi cunoscuţi sau anonimi, sunt ştiuţi doar de Dumnezeu. Şi nu uitaţi, „eroii nu mor niciodată pentru naţiunile din care s-au născut, sau pe care, cu spiritul lor creator, le-au plăsmuit din nou.” (Girosue Carducci).