Dorința sfâșietoare pentru Moș Nicolae a unei fetițe sărmane premiante, de care părinții nu vor să audă: „Mi-aș dori să o văd pe mama”

Ionela, o fetiță de doar zece ani dintr-un sat din Timiș, este un exemplu de ambiție demn de urmat. Când fetița avea doar opt luni și începea să învețe să facă primii pași, mama acesteia a decis că Ionela este o povară și a părăsit-o fără niciun fel de remușcare. La scurt timp, tatăl Ionelei a făcut același lucru, astfel că fetița, care a rămas în grija bunicilor, a fost condamnată la o viață în sărăcie. Totuși, în ciuda greutăților, Ionela a înțeles încă din prima clipă în care a pășit în școală, în clasa I, că pentru a avea șansa la o viață mai bună trebuie să învețe, așa că, în fiecare an, este prima din clasă.

Ionela ne povestește cu ochii înlăcrimați că mama ei a părăsit-o pe când avea opt luni ca să plece la muncă în Spania, iar de trei ani nu a mai venit acasă. Deși nu o sună niciodată să îi spună „la mulți ani” de ziua ei, să vadă ce mai face sau să îi trimită niște bănuți ca să-și cumpere hăinuțe, Ionela nu-și urăște mama. Din contră, și-ar dori enorm să o vadă. „Mi-e dor de mama”, ne spune cu vocea tremurând Ionela, care recunoaște că cea mai mare dorință a sa este „să fie și mama alături de mine de Crăciun. În fiecare an, stau de sărbători doar cu bunicul”.

„Vreau să mă fac doctoriță, ca să ajut oameni”

Pentru Ionela, decembrie este luna cea mai importantă din an. Și nu pentru că vine Moș Nicolae și Moș Crăciun, două personaje care de cele mai multe ori uită să treacă și pe la ea, ci pentru că este luna în care s-a născut. „Am zece ani, iar în 23 decembrie o să fac 11”, se laudă zâmbind Ionela.

Fetița este înscrisă în clasa a V-a la Liceul Teoretic Special „Iris” din Timișoara, în care învață copii orbi sau cu deficiențe de vedere. Ionela a ajuns la această școală în urmă cu doi ani, și asta pentru că are și ea o mică deficiență de vedere. Astfel, fetița ne explică faptul că „mai văd în ceață, câteodată”.

De când bunica a murit, în urmă cu câțiva ani, bunicul a reușit cu greu să o crească. Singurul venit al bunicului este ajutorul social de doar 142 de lei și alocația Ionelei, de 40 de lei, bani insuficienți pentru ca cei doi să trăiască de pe o lună pe alta. Prin urmare, bunicul fetiței lucrează cu ziua pe la vecini, de câte ori este solicitat. Lipsa banilor este și principalul motiv pentru care Ionela a fost transferată de la școala din sat la Timișoara, mai ales că la Liceul „Iris” primește trei mese calde în fiecare zi gratuit și nu plătește niciun leu pentru că stă în internat. „Îmi place aici la școală, m-am obișnuit, dar îmi place și să învăț, în fiecare an am luat premiul întâi. Știu că trebuie să învăț pentru că vreau să mă fac doctoriță, ca să ajut oameni”, ne povestește ca un om matur Ionela.

Ce-și dorește Ionela de la Moș Nicolae

Deși în această noapte vine Moș Nicolae, Ionela nu s-a gândit deloc ce și-ar dori să primească, și asta pentru că s-a obișnuit ca Moșul să treacă mai rar pe la ea. După ce meditează câteva secunde bune, fetița își amintește, totuși, că ar avea nevoie neapărat de două lucruri importante: un telefon, pentru că cel vechi s-a stricat și nu mai poate să țină legătura cu bunicul, și o geacă groasă de iarnă. „În rest, nu-mi doresc nimic. Mai au colegele din cameră tabletă sau laptop, și mie mi-ar plăcea să mă joc, dar mă mulțumesc cu calculatoarele de la școală, chiar dacă merg greu pentru că sunt mai vechi”, spune Ionela.