Centrul Timișoarei, iluminat ca-n povești. Vezi o GALERIE FOTO cu decorul festiv

Centrul Timișoarei, iluminat ca-n povești. Vezi o GALERIE FOTO cu decorul festiv

2
DISTRIBUIȚI

Ziua Naţională a României, celebrată cu mare fast la Timişoara. Manifestaţiile au debutat în această dimineaţa, în faţa Consiliului Judeţean Timiş, acolo unde a avut loc parada militară de 1 Decembrie. Nu mai puţin de 752 de militari, pompieri, jandarmi şi poliţişti au defilat cu mijloacele auto din dotare. De departe însă cele mai frumoase momente au avut loc după paradă la demonstraţiile IPJ Timiş, ISU Banat şi ale Penitenciarului din Timişoara.

Seara, manifestaţiile s-au mutat în centrul oraşului, în Piaţa Victoriei, acolo unde de la ora 17.00 a avut loc un concert de fanfară. După ce au aflat de la prezentatorul show-ului istoria fasolei cu ciolan, participanţii au avut parte de un program variat.

La ora 17.30 primarul Nicolae Robu a urcat pe scenă. În mare parte edilul a repetat discursul ţinut de dimineaţa la paradă şi a realizat un moment umoristic, anunţând că „cu un primar poreclit «primarul Facebook», Timişoara nu are cum să nu fie prezentă pe Facebook”. Odată finalizată cuvântarea şi aprins iluminatul public de sărbători edilul s-a încins la horă cu participanţii din piaţă, exclamând bucuros, la braţul a două fete: „îmi stă bine!”.

După horă a urmat un nou moment special, echipa RCM Timişoara a urcat pe scenă pentru a prezenta Cupa României câştigată ieri. Momentul a fost celebrat de rugbyştii bănățeni ca în videoclipurile de rap. Mai exact sportivii s-au udat între ei cu şampanie, iar primarul Nicolae Robu s-a bucurat să fie şi el stropit cu licoarea victoriei.

În paralel, de la ora 18.00 a avut loc retragerea cu torțe, pe traseul: sediul Brigăzii 18 Infanterie „Banat” – Piaţa, Victoriei – Catedrala Mitropolitană – Primăria Municipiului Timişoara – Palatul Administrativ – hotel Continental – I.C.


Brătianu – Piața Victoriei – Strada Mărăşeşti – sediul Brigăzii 18 Infanterie „Banat”. Seara a continuat cu spectacolul „Uniţi sub tricolor – în Banat la noi acasă”, susţinut de Ansamblul Timişul, dar şi cu concerte susţinute de Andi Band, Desant și Proconsul. În încheierea spectacolului, la ora 22.00, a fost programat un foc de artificii.

Timişorenii și turiștii care vor vizita centrul orașului în perioada sărbătorilor au la dispoziție zeci de căsuţe amplasate în Piaţa Victoriei, de unde vor putea cumpărat o gamă variată de produse, de la suveniruri la mâncare. De departe, cel mai spectaculos element din centru va fi perdeaua de beculeţe, care va ilumina spaţiul din faţa Operei în această iarnă. Nu mai puţin de 93.000 de euro vor fi achitaţi de municipalitate pentru iluminatul artistic de sărbători.

2 COMENTARII

    • Platesti impozite ca sa iti cumpere primaria steaguri ? dar caldura ai ? TVA mai mic ai ? Pentru asta platim noi impozite? ca sa iti cumpere prostimea din politica steaguri ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.