Iluzia libertăţii la 25 de ani de la Revoluţie

Iluzia libertăţii la 25 de ani de la Revoluţie

5
DISTRIBUIȚI

Scriind un editorial în data de 17decembrie, probabil că ar trebui să abordez subiectul Revoluţiei. Din păcate sau din fericire în 1989 aveam doar trei ani. Nu ştiu nimic despre Revoluţie, decât ceea ce am citit sau auzit de la alţii, aşa că prefer să nu abordez subiecte pe care nu le cunosc. Nu ştiu cum a fost să trăieşti în comunism, ştiu doar că nu sunt puţini cei care astăzi regretă vremurile în care existau locuri de muncă stabile şi viaţa, chiar dacă era grea, nu era trăită sub imperiul haosului. Însă nimic nu poate fi dat cu titlu de adevăr. Căci e firea natuarală a omului să spere la un viitor frumos şi să glorifice un trecut care la mometul la care a fost prezent era nu tocmai frumos.
De departe cea mai mare reuşită a Revoluţiei a fost că a redat libertatea oamenilor. Dar liberatea în sine e cea mai cruntă pedeapsă. Iar cei care deja mă înjură pot închide articolul pentru că mă tem că nu vor înţelege nimic din ce vă voi scrie. Niciun om nu e cu adevărat liber. Observaţi că în doar o jumătate de oră de libertate ne găsim urgent o ocupaţie tocmai pentru că trebuie să fac ceva. Să luăm la scală mică libertatea redusă la nivelul individului.


Ei bine, pentru a fi liberi, adică independenţi financiar marea majoritate avem nevoie de un loc de muncă unde nu suntem deloc liberi. Apoi, după muncă avem o mulţime de activităţi. Familie, amici, evenimente care ne consumă şi acel timp pe care generic îl numim liber. Iar clipele pe care cu adevărat le avem libere alegem de cele mai multe ori să le petrecem bârfind, fiind răi, gândindu-ne la răul pe care ni l-au făcut alţii. O fac şi eu, o faceţi şi dumneavoastră.

Si totuşi avem pretenţia că suntem liberi. Asta pentru că nu suntem asupriţi de comunism. Dar liberatea e ceva psihic. Liberatea înseamnă o ţară în care să ai locuri de muncă multe şi bine plătite, înseamnă o ţară de oameni sănătoşi şi educaţi, o ţară în care oamenii înţeleg că e normal să fii diferit şi că nu toţi oamenii trebuie să arate, să fie sau să se comporte la fel. Libertatea înseamnă să faci ce vrei tu, dar să nu îl deranjezi pe cel de lângă tine. România, eşti liberă? NU EŞTI, iar a sta pe loc 25 de ani şi a glorifica cu jind un moment, e adevărat fenomenal, nu e o dovadă de bine sau de progres. Iar în ţara noastră din păcate, s-a instaurat libertatea de tip ghiolban, în care eu fac ce vreau şi restul să se ducă dracului. Asta gândim şi asta facem zi de zi. Pentru că suntem liberi de comunism, dar nu şi de lăcomie. Şi pe final, sper că oamenii care au citit să nu uite un lucru : Libertatea se trăieşte individual, dar preţul îl plătim colectiv, ca popor.

5 COMENTARII

  1. Confuzi libertatea cu a face. Libertatea este a fi, nu a face. Suedia și Japonia sunt 2 țări care îndeplinesc criteriile tale de libertat (locuri de muncă, educație, toleranță etc), iar aceste 2 țări sunt pe fruntașe în rata sinuciderilor în rândul oamenilor de rând, mai ales al tinerilor. Libertatea nu înseamnă job sau educație sau ceva pe care să pui mâna sau să faci. Am văzut oameni liberi în India, oameni săraci, fără job, dar liberi și am văzut oameni cu joburi bine plătite și cu educație aleasă care erau sclavi. Libertatea e în ființa umană sau nu e. Regimurile politice care au vrut și au reușit în parte să ucidă libertatea, au înțeles acest lucru și de aceea au încercat să distrugă ființa.
    Azi, în România, ești liber să înveți ce și cât vrei. Ești liber să ajungi la un salariu de 10.000 euro pe lună (în companii private) în România sau în SUA.
    Ești liberă să alegi dacă vrei să fii liberă sau prizoniera unor idei sau concepte pe care nu le înțelegi, dar ți le însușești.

  2. Confuzi libertatea cu a face. Libertatea este a fi, nu a face. Suedia și Japonia sunt 2 țări care îndeplinesc criteriile tale de libertate(locuri de muncă, educație, toleranță etc), iar aceste 2 țări sunt fruntașe în rata sinuciderilor în rândul oamenilor de rând, mai ales al tinerilor. Libertatea nu înseamnă job sau educație sau ceva pe care să pui mâna sau să faci. Am văzut oameni liberi în India, oameni săraci, fără job, dar liberi și am văzut oameni cu joburi bine plătite și cu educație aleasă care erau sclavi. Libertatea e în ființa umană sau nu e. Regimurile politice, care au vrut și au reușit în parte să ucidă libertatea, au înțeles acest lucru și de aceea au încercat să distrugă ființa.
    Azi, în România, ești liber să înveți ce și cât vrei. Ești liber să ajungi la un salariu de 10.000 euro pe lună (în companii private) în România sau în SUA.
    Ești liberă să alegi dacă vrei să fii liberă sau prizoniera unor idei sau concepte pe care nu le înțelegi, dar ți le însușești.

  3. Sa nu te superi domnisorico dar dai dovada de infantilism ingrijorator cand definesti libertatea.Alegeti in articolele dumitale teme pe care le intelegi.

  4. E trist ca printre altele, Revolutia a avut ca efect indirect si apartitia unor astfel de ,,ziaristi,, care habar nu au despre ce vorbesc,dar vorbesc .Calitatea presei de astazi este una la fel daca nu mai proasta ca de dinainte de `89.
    Acest articol ca si toate celelalte scrise de aceasta doamna/domnisoara exceleaza in stupiditate si superficialitate.
    Este incredibil cum au ajuns oameni care nu erau nascuti sau erau cu suzeta in gura la Revolutie, sa isi dea cu parerea cum a fost inainte , si ne spune pe un ton doct tampenii ca,, Liberatea înseamnă o ţară în care să ai locuri de muncă multe şi bine plătite, …,,,
    Eu zic sa te apuci de scris retete de bucatarie.Lasa alte subiecte ca esti pe langa…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.