John Brennan: CIA a contribuit la securitatea SUA. CIA nu era pregătită...

John Brennan: CIA a contribuit la securitatea SUA. CIA nu era pregătită să deţină terorişti

0
DISTRIBUIȚI

Agenţia Centrală de Informaţii nu era pregătită să deţină suspecţi de terorism, au fost aplicate reforme pentru evitarea tehnicilor brutale de interogare şi suntem mândri că am contribuit la menţinerea securităţii în Statele Unite, afirmă John Brennan, directorul CIA, scrie Mediafax.

„Au fost utilizate metode reprobabile de interogare. CIA s-a aflat pe un teren necunoscut. Nu eram pregătiţi. Nu aveam experienţă în deţinerea suspecţilor de terorism şi puţini agenţi aveau pregătire pentru interogare”, a admis John Brennan, citat de AFP.

„Este imposibil să ştim dacă prin metodele brutale au fost obţinute informaţii de valoare. Noi nu am stabilit că informaţiile de valoare au fost obţinute prin tehnicile speciale de interogare”, a adăugat Brennan.

„Însă CIA nu a înşelat publicul şi nici pe liderii politici. CIA a contribuit la menţinerea securităţii în Statele Unite; suntem mândri de acest lucru”, a subliniat Brennan.

„Niciun reprezentant al CIA nu a fost consultat pentru elaborarea raportului privind tehnicile de interogare. Agenţia Centrală de Informaţii s-a reformat, pentru a evita repetarea problemelor”, a insistat Brennan.

„Majoritatea succeselor Agenţiei Centrale de Informaţii nu vor fi cunoscute niciodată”, a subliniat Brennan.

Senatul american a prezentat marţi versiunea publică a raportului privind tehnicile de interogare utilizate de CIA.


Conform documentului, Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a utilizat metode „brutale”, de multe ori „ineficiente”, pentru interogarea suspecţilor de terorism, inducând în eroare constant Preşedinţia şi Congresul privind informaţiile obţinute. „În multe cazuri, au fost utilizate imediat cele mai agresive tehnici de interogare, în serie şi fără oprire”, precizează raportul. „Privarea de somn implica ţinerea deţinuţilor în stare de veghe până la 180 de ore, de obicei în picioare sau în poziţii incomode, chiar şi cu mâinile legate deasupra capului”, adaugă documentul, precizând că un suspect de terorism a murit de hipotermie după ce a fost ţinut „parţial dezbrăcat” pe o podea de beton. Conform raportului, alţi deţinuţi au fost legaţi la ochi şi târâţi pe coridoarele penitenciarelor în timp ce erau loviţi cu picioarele şi pumnii de gardieni. Mulţi deţinuţi supuşi tehnicilor brutale de interogare au suferit halucinaţii, stări paranoice, insomnii ori au avut tendinţa de a se automutila. Abu Zubaydah, unul dintre liderii reţelei teroriste Al-Qaida, a devenit inconştient după ce a fost supus tehnicii simulării înecului, precizează autorii raportului.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.