La Timişoara s-a deschis, pe 10 decembrie, expoziţia „Rembrandt – Apogeul Artei Gravurii”, un proiect de cooperare Euro Art Luxenburg şi Muzeul de Artă Timişoara.
De ce contează Arta din secolele trecute? Ce învaţăm din măiestria unor artişti dedicaţi trup şi suflet Artei? Cum percepem în secolul vitezei, al instalaţiilor şi al experimentelor artistice filigranul unor gravuri supreme, ale unui artist de geniu? Este ca şi cum ai călători în timp, în epoca de aur a Ţărilor de Jos; o introspecţie în istoria reprezentărilor, al mentalităţilor, a figurilor şi temelor majore. Universul umanului prin portretistică, redarea şi reinterpretarea scenelor religioase sau de inspiraţie istorică şi mitologică, a scenelor de gen, alcătuiesc cea mai mare parte atât a picturii lui Rembrandt, dar şi a desenelor şi a gravurilor sale. Au supravieţuit timpului circa 300 de gravuri, toate fiind expuse acum la Timişoara.
Artistul a practicat o tehnică în gravură numită „acvaforte”, care permite să se lucreze mai liber şi mai rapid. Principiul tehnicii este următorul: în locul inciziilor migăloase pe placa de cupru cu dalta, artistul o acoperă cu un strat uniform de ceară şi execută desenul cu un ac special pe această suprafaţă. Acolo unde pătrunde acul ceara este îndepărtată şi se vede metalul, după care placa este cufundată într-un acid care atacă arama în locurile unde a rămas descoperită. Desenul se înscrie astfel în scobiturile plăcii şi se poate apoi imprima. Ulterior se poate interveni pe placă, în fine retuşuri, tehnica fiind cunoscută sub numele de „Punta Secca” sau „ac rece”. Tehnica acvaforte se deosebeşte de gravură doar prin caracterul liniei. Această tehnică a fost inventată la începutul secolului al XV-lea, iar Rembrandt a fost artistul care a exploatat-o la maxim.
Rembrandt a fost cel mai mare gravor din istoria artei. Gravurile sale atât de elaborate rivalizează cu pictura. Expoziţia de la Muzeul de Artă din Timișoara este structurată pe tematica majoră din creaţia artistului. Artistul olandez a fost un cunoscut autoportretist și au rămas în istorie cam 30 de autoporterte în ulei şi căteva gravuri, care se plasează la începutul carierei sale. În autoportret Rembrandt nu şi-a ascuns defectele, se studia cel mai adesea în oglindă, cu o sinceritate absolută. Este imaginea vie şi autentică a unui om.
Nici urmă de afectare, de vanitate, ci doar privirea pătrunzătoare a unui desenator care se crează pe sine. Urmează seria de portrete. Două treimi dintre picturile sale şi un sfert dintre gravuri sunt portrete.
Privind portretele lui Rembrandt ne aflăm în prezenţa unor fiinţe omeneşti adevărate, le percepem căldura, le simţim privirea, empatizăm cu bucuria, singurătatea şi suferinţa acestora. Această secţiune a portretisticii este structurată pe portete de bărbaţi, de femei şi portrete ale unor defavorizaţi ai sorţii – cerşetori, ologi, săraci – teme frecvente ale barocului. Când eşti obişnuit cu frumuseţea simetrică a personajelor picturii italiene, cu greu poţi digera, la o primă lectură, dispreţul pentru frumuseţea fizică la Rembrandt, care nu s-a sfiit să reprezinte urâţenia, imperfecţiunea, nici măcar nu a căutat să o atenueze. Studiile de cap şi alte schiţe sunt realizări ocazionale, pregătitoare pentru viitoare lucrări. Nudurile sunt interpretări subtile ale ideii de feminin, echilibrate, extrem de realiste şi foarte puţin erotice.
Scene biblice din Vechiul şi Noul Testament sunt atât de diferite de toate celelalte pictate de înaintaşii/contemporanii lui. Protestant convins, cunoaştea temeinic textul Scripturii şi a reconstituit scene aşa cum credea că s-au petrecut în realitate, de la ambient, la detaliu de expresie, la atitudine. Folosind mijloace foarte simple, Rembrandt a ştiut să exprime sensul profund al scenei, dramatismul, tensiunea, deşi personajele sale nu gesticulează aproape niciodată. Cel mai adesea modelele din scenele biblice sunt studii după oameni întâlniţi în oraşul lui, el trăind mult timp în cartierul evreiesc din Amsterddam. Este fascinat şi de splendoarea costumelor, a armelor acelor vremi, pe care le redă în detaliu. Subiectele de mitologie şi istorie antică sunt rare şi neobişnuite în arta lui şi sunt foarte încărcate de imaginar.
Scenele de gen şi naturile statice, acestea din urmă extrem de rare, sunt studii de expresie, mai degrabă, bazate pe un simţ acut al observaţiei. Peisajele, puţine la număr, ne dezvăluie un Rembrandt care a ştiut să reproducă natura cu fideliatea unei oglinzi, impregnând peisajul atmosferă, calm, sobrietate.
Personalitatea lui Rembrandt domină întreaga artă olandeză din secolul al XVII-lea şi este unul dintre cei mai importanţi artişti ai Barocului european. O nouă expoziţie de genul „odată în viaţă” marca Muzeul de Artă Timişoara, expoziție care poate fi vizitată până pe 10 martie 2015, costul unui bilet fiind 20 lei pentru adulţi și 10 pentru studenţi, elevi şi pensionari, în timp ce grupurile organizate beneficiază de reduceri.
